Noua Lege privind ”Instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic și biologic” care a trecut de Camera Deputaților și urmează să fie votată de Senat, ridică o serie de suspiciuni, semnalate de către avocatul Gheorghe Piperea.
Conform unei analize pe textul Legii carantinării, avocatul Piperea face câteva considerații de ordin juridic, printre care se referă și la situația în care la apariția suspiciunii de infectare în familie, autoritățile competente vor lua de îndata măsurile necesare, adică: internarea forțată, carantinarea sau izolarea părinților/tutorilor suspecți de a fi infectați și, atenție mare, luarea spre “ocrotire” a copiilor din familie, în vederea plasării lor în instituțiile specializate.
Mai jos, analiza completă pe textul Legii, a avocatului Gheorghe Piperea:
”1. Conform art 3 (definitii), carantina se dispune individual și concret de DSP, cu indicarea posibilității contestării în justiție, dar nu și izolarea, care se face nu numai la domicliu, ci și în unități sanitare; singurul lucru bun în cadrul definitiei izolării este că se vorbește de consimțământul persoanei, dar ce consimțământ este acela care se obține prin amenințarea cu dosar penal pentru răspândirea bolilor?
In cadrul textului relativ la „definitii”, peste tot se vorbeste de “probabilitate” si de “agent pathogen” – nicaieri, însă, nu există definiții sau trimiteri clare la liste certe de agenți patogeni; in textul legii, la art. 7 alin.5, se vorbește de o viitoare hotărâre de guvern care va face această listă; deocamandată, însă, suntem la mâna CNSU și a „specialiștilor” din comisia de cenzură strategică.
Definiția “suspectului de a fi infectat sau contaminat” și definiția “persoanei suspecte” sunt niște adevărate nenorociri juridice anti-constitutionale.
În primul rând, cum poți considera că este suspect (=potențial vinovat de ceva) un bun? Cum poți considera suspecta o persoană sanatoasă, care nu dă niciun semn de boală? Dar persoana expusă/posibil expusă la “riscul epidemiologic”, cum se identifică? Și cine emite suspiciunea?
A se observa că este vorba de o prezumție de infectare sau de contaminare (suspect = “persoana sau bun considerat expus sau posibil expus”) similară cu o inadmisibilă prezumție de vinovăție.
Pe baza acestor „definiții” nu mai avem voie să fim bonavi sau să dăm semne de boală. Nici bunurile noastre nu mai sunt in siguranță, daca le lăsăm de izbeliște, la “voia” agenților patogeni, și nu le lustruim de 5 ori pe zi cu dezinfectant.
În al doilea rând, cum este posibil să califici ca suspectă orice persoana care vine dintr-o zonă cu risc epidemiologic? Atrag atenția că, în baza acestei fantastice legi pentru români, dacă circulam liber în țară sau in străinatate, toți, absolut toți suntem suspecți. Cum se poate pune un asemenea stigmat pe fruntea unei întregi populații?
2. Conform art. 4, putem fi aglutinați prin simplu ordin al CNSU in grupuri populaționale suspecte. Dacă pentru nimeni altcineva decât pentru mine aceasta formulă nu sună a segregare (pe criterii de suspiciune de infectare sau contaminare, pe criterii geografice, pe criterii rasiale sau altele), atunci inseamnă că nu mai înțeleg definiția și oroarea sociologică și etică a segregării. Grupurile populaționale suspecte de infectare sunt stabilite ce CNSU, prin comandantul acțiunii. Nici asta nu râcâie memoria nimănui, din perspectivă istorică?
3. Conform art. 5 alin 5, persoanele carantinate sau izolate la domiciliu vor fi obligate să suporte costurile internării medicale forțate consecutive (chiar daca masura inițiala este contestată/contestabilă).
Asdar, degeaba plătim contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS) – dacă suntem băgati în pușcăria medicală pentru că am facut vreo greșeala de respirație/spălare pe mâini/purtare a măștii în perioada izolării sau a carantinării ori pentru nu le-am zâmbit cald polițiștilor care ne vizitau de 4 ori pe zi, ca să mai stam la taclale și alte alea, suntem buni de plată; iar costul spitalizarii unui asimptomatic este „micuț” – cam 10 mii de euro pe excursie. Dacă facem 2-3 excursii de acest gen pe an, putem spune că agoniseala noastră s-a cam dus pe apa Covidului.
Notă importantă: nu se stabilește nicio durată maximă internării forțate, a carantinării sau a izolării, deși, in mod ironic, despre carantinarea bunurilor (care poate fi urmată și de distrugerea lor) se spune că nu poate dura mai mult decât carantinarea sau izolarea persoanelor … Asdar, nu e sigur că veti plati doar 10 mii de euro pentru pușcaria medicală – s-ar putea să fie un o pic mai mult. Poate 50 de mii, că unii au stat in pușcaria medicală nu 10 zile, ci 60.
4. Deși pare că este exceptională, de fapt izolarea și internarea medicală forțată a asimptomaticilor poate fi în continuare o regulă, întrucât se poate ajunge, în condițiile art. 7 alin.6, “pe baze știintifice”, la necesitatea acestor măsuri. La ce baze științifice și experți virusologi apar zilnic la noi la tv, este clar că putem sta linistiți, că a/presimptomatici – nu ne va lua nimeni din pat prea des, poate doar de doua-trei ori pe an…
5. Vă temeați că în România vor ajunge să se aplice practicile din țările scandinave de scoatere din familie cu forța a copiilor, pentru că “este pentru siguranta lor”?
E, nu e cazul să vă mai temeți, căci temerea voastra s-a transformat în fapt.
Conform art. 7 alin.7 din proiectul de lege, în caz de apariție a suspiciunii de infectare/contaminare în familie, autoritățile competente vor lua de îndată măsurile necesare, adica: internarea forțată, carantinarea sau izolarea părinților/tutorilor suspecți de a fi infectați și, atenție mare, luarea spre “ocrotire” a copiilor din familie, în vederea plasării lor în instituțiile specializate. Adica la casele de copii (foster house, pentru corporatisti).
Dacă sunteți suspecți sau dacă sunteți dați în gât de un vecin ofticos ori de un vrăjmaș (care sunt incurajați să vă reclame imediat la 112, btw), puteți rămâne pe termene indefinite fără contact cu copiii voștri”, se arată în materialul postat de avocatul Piperea.
Întregul proiect de Lege poate fi consultat aici.