Deranjat că-i băteau luminile în geam, un tânăr a tăiat cablurile de alimentare ale semaforului!

Pentru că lumina semaforului îi bătea în geam și-l deranja, un tânăr a pus mâna pe cuțit și a tăiat cablurile de alimentare ale semaforului.

Ajutat de câțiva prieteni, adolescentul de 16 ani a mers noaptea și a tăiat cablurile de alimentare ale semaforului dar și ale serviciilor de telefonie și internet.

Publicitate

Incidentul a avut loc pe 7 iunie, însă tânărul a fost identificat după câteva zile de polițiști. Autoritățile au descoperit astfel și motivul pentru care băiatul a tăiat cablurile: lumina semaforului îi bătea fix în geam, lucru care îl deranja.

Potrivit Codului Penal, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Băiatul în vârstă de 16 ani este cercetat acum de polițiști pentru infracțiunea de distrugere, relatează ziarul local Obiectiv de Suceava.

Publicitate