Descinderi în două județe într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor la școli de șoferi!

Polițiștii și procurorii din Timiș au efectuat opt percheziții luni, în cadrul unui amplu dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ancheta vizează mai multe persoane suspectate că ar fi omis să înregistreze în contabilitate activitățile a două firme de școli de șoferi, contribuind astfel la evitarea plății de taxe și impozite.

Publicitate

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Română, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au efectuat percheziții în șapte locații din județul Timiș și una în Caraș-Severin.

Anchetatorii susțin că suspecții au acționat prin omisiunea înregistrării în contabilitate și neplata taxelor și impozitelor aferente activităților specifice școlilor de șoferi, prin intermediul a două societăți comerciale.

De asemenea, s-a constatat că aceste societăți au fost creditate cu sume pentru care nu există justificare legală referitoare la proveniență.

Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la aproximativ 856.114 lei, conform datelor preliminare obținute în urma cercetărilor. În cadrul perchezițiilor au fost căutate și ridicate înscrisuri, documente fiscale, unități de stocare a datelor și sisteme de calcul, urmărindu-se și stabilirea valorii exacte a prejudiciului cauzat.

Operațiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și al polițiștilor din Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Ancheta continuă pentru a aduce la lumină întreaga rețea de activități ilegale desfășurate în cadrul acestor școli de șoferi.

Publicitate