Dezastru într-o parcare subterană după ce o șoferiță a încurcat pedalele! – FOTO

Duminică după-amiază, o șoferiță a provocat un accident în parcarea subterană a mall-ului Sun Plaza din Sectorul 4 al Capitalei, după ce a încurcat pedalele autoturismului Tesla pe care-l conducea.

Incidentul a avut loc în jurul orei 16:30, conform informațiilor transmise de InfoTraficRomânia.ro și Observator News.

În urma accidentului, trei vehicule au fost avariate, dintre care unul aflat în mișcare și două parcate. Martorii spun că șoferița a confundat pedalele de frână și accelerație în momentul în care se afla la barieră pentru a-și lua tichetul de parcare, accelerând brusc și intrând în cele două mașini parcate.

În autoturismul femeii se aflau și cei doi copii ai săi, care au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii sosiți imediat la fața locului au testat-o pe conducătoarea auto pentru substanțe interzise, rezultatul fiind negativ.

În urma evenimentului rutier, traficul auto în parcare a fost restricționat temporar pentru a permite intervenția echipajelor de urgență și a facilita ancheta.

Publicitate