Din grânarul Europei, țara noastră a ajuns să importe floarea-soarelui din SUA

De obicei se spunea că România e pe primele locuri la producţia de cereale în UE. După ce importurile de porumb au crescut anul trecut, acum datele Departamentului pentru Agricultură al SUA arată şi că importurile de floarea-soarelui din Statele Unite aproape s-au dublat în 2020.

România a importat anul trecut floare soarelui americană în valoare de 41,6 milioane de dolari, cu 42% mai mult faţă de 2019. Asta în timp ce producţia din România a scăzut cu 24% din cauza secetei care afectat 1,2 milioane de hectare de teren arabil, adică 13% din suprafaţa agricolă a ţării, informează mediafax.ro.

Publicitate

„S-a întâmplat că producţiile au fost zero sau foarte mici pe o suprafaţă foarte mare. Oamenii şi-au văzut la risc afacerea. Oamenii au pierdut producţia, au fost despăgubiţi. Ăsta e un lucru bun, dar din păcate a zdruncinat foarte mult rezistenţa, rezilienţa firmelor care lucrează în agricultură”, spune Florian Ciolacu, directorul Clubului Fermierilor.

Mai mult decât atât, anul acesta vor ajunge în ţară 95 de mii de tone de seminţe de floarea soarelui din Argentina. „În prima fază, volumele au fost exportate. Noi am exportat floarea-soarelui pentru că în regiune, Bulgaria şi Ungaria, fabricile lor de procesare extrag materia primă din Vestul şi din Sudul ţării, pentru fabricile lor de procesare. Procesatorii au rămas fără materii prime şi au început să importe din Argentina, din State”, explică Dan Hurduc, fermier.

Publicitate