Autoritățile îl AMENDEAZĂ pe Mandachi, dar îl FELICITĂ pe IPS Calinic. Legea e facultativă?

Autoritățile se pare că folosesc măsuri diferite în ceea ce privește aplicarea legii pentru reducerea efectelor pandemiei de coronavirus.

În urmă cu câteva zile, Ștefan Mandachi a organizat un protest, în nume propriu, în centrul Sucevei, față de actele de cruzime asupra animalelor și pentru a atrage atenția că este nevoie ca Poliția Animalelor să devină funcțională cu adevărat și să poată lua măsuri sub aspect penal față de autori.

Publicitate

La acel protest au participat mai puțin de 30 de persoane, toate echipate cu măști și păstrând distanța fizică între ele.

Cu toate acestea, Ștefan Mandachi a fost sancționat de Jandarmeria Suceava în baza Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19.

Astăzi, tot la Suceava, are loc întronizarea IPS Calinic ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Procesiunea a început de ora 09.00, la acest eveniment participând un număr important de ierarhi, preoţi şi diaconi, alături de oficiali județeni, guvernamentali, primari și câteva sute de credincioși.

Din imaginile apărute în spațiul public se poate observa că nu se păstrează distanțarea fizică, nu se poartă măști de protecție, iar instituțiile statului nu doar că nu aplică nicio sancțiune, ele chiar paticipă la procesiune.

Așadar, unora li se aplică prevederile legii iar altora nu prea. Mandachi este amendat de către autorități, iar IPS Calinic, ”felicitat întru mulți ani!”.

Publicitate