Doi bărbați s-au luat la bătaie în mașină. Unul a decedat, celălalt se află internat în spital

Astăzi, 27 iulie, în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un bărbat, de 31 de ani, din Vânători Neamț, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni, notează stiri-neamt.ro.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul în cauză se deplasa cu un autoturism pe o stradă din Târgu-Neamț, în care se aflau alte trei persoane, pe fondul unui conflict izbucnit spontan, ar fi fost lovit de una dintre acestea, în vârstă de 38 de ani, din Vânători-Neamț, moment în care bărbatul de 31 de ani l-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înțepător.

Publicitate

Ulterior, asupra bărbatul de 31 de ani, ar fi fost exercitate acte de violență.

În urma conflictului, ambii bărbați au suferit leziuni, fapt pentru care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale, însă în urma leziunilor suferite, a fost constatat decesul bărbatului de 38 de ani.

O echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză.

Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Persoana bănuită de comiterea infracțiunii se află în custodia polițiștilor.

Publicitate