Doi căruțași bine ”aghezmuiți” au traversat o șosea fără să aibă cea mai mică intenție de a se asigura! (VIDEO)

O filmare făcută cu camera de bord a unui autoturism și ajunsă în redacția noastră, arată câtă inconștiență poate exista pe drumurile publice din țară.

Pe un drum destul de circulat, care leagă Bacău de Piatra-Neamț, în dreptul localității Podoleni, o căruță a ieșit de pe un drum secundar fără ca cel care o conducea să se asigure.

Publicitate

Este o șosea destul de circulată, de cele mai multe ori cu viteză mare, iar de-a lungul timpului au avut loc adevărate tragedii pe acel sector de drum.

”Atât căruțașul cât și celălalt bărbat din căruță arătau bine ”îmbibați” cu alcool, iar după ce am frânat în drepul lor au început să înjure și să facă tot felul de semne, ca și cum eu trebuia să mă asigur, nu ei.” – a precizat soferul autoturismului.

Amintim că nu departe de ieri, doi copii de 3 şi 5 ani au murit pe DN 24 A, din judeţul Vaslui, într-un cumplit accident de circulaţie.

Acolo un TIR a acroşat o căruţă, iar maşina aflată în spatele acestuia nu a mai apucat să frâneze şi a ajuns sub remorcă. Şoferul maşinii şi-a pierdut şi el viaţa, iar 9 persoane au fost rănite.

Publicitate