Doi copii au fost loviți de un autoturism condus de un puști de 17 ani, la o cursă ilegală! (VIDEO)

Doi copii cu vârste de 9, respectiv 13 ani au fost loviţi, duminică, de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 17 ani, copilul de 13 ani suferind leziuni grave.

Locul, cunoscut pentru astfel de curse, este acum plin de cadre medicale, ambulanțe, poliție, după ce un Volkswagen cu număr de Argeș a lovit în plin un BMW, tot cu număr de Argeș, cu care se luase la întrecere.

Publicitate

Șoferul autoturismului Volkswagen, care a pierdut controlul volanului, are 17 ani și, evident, nu are permis de conducere. Martorii spun că acesta a ajuns în zonă cu mașina, din Argeș, împreună bunicul său, care ar fi condus până la aerodrom, iar de acolo s-a urcat el la volan, nefiind drum public.

Șoferul BMW-ul, ajuns primul la capătul pistei, a întors mașina și apoi a staționat. Nu la fel a procedat și adolescentul cu Volkswagen. Tânărul a intors și el, însă, la un moment dat, a mai încercat câteva „scheme”, moment în care a pierdut controlul volanului și a izbit în plin BMW-ul staționat.

În urma impactului, autoturismul Volkswagen a fost proiectat în afara pistei, unde se aflau cei doi copii, lovindu-i în plin.

Accidentul a avut loc pe aerodromul din apropierea localităţii Siliştea Gumeşti, din judeţul Teleorman, iar Poliţia face cercetări cu privire la accident.

”În data de 27.03.a.c. pe aerodromul din apropierea localităţii Siliştea Gumeşti, un tânăr de 17 ani din judeţul Argeş în timp ce conducea un autoturism, a acroşat un autoturism staţionat a ieşit în afara pistei unde a lovit doi copii cu vârste de 9 respectiv 13 ani din localitatea Siliştea Gumeşti, informează News.ro.

În urma incidentului, copilul de 13 ani a fost rănit grav fiind transportat cu elicopterul SMURD la o unitate medicală din municipiul Bucureşti”, informează, duminică după amiază, Poliţia judeţeană Teleorman.

Conform sursei citate, cel de-al doilea copil a suferit răni uşoare, fiind transportat la o unitate medicală din municipiul Alexandria.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în cadrul căruia fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.

VIDEO POATE FI URMĂRIT AICI

Publicitate