Dorind să o facă de râs, i-a smuls în plină stradă peruca nevestei și a rupt-o la fugă râzând

Dorind să se răzbune și să o facă de râs, un ieşean i-a smuls, în plină stradă, peruca nevestei, apoi a rupt-o la fugă râzând în hohote.

Înainte de Crăciun, bărbatul o sluţise cu foarfecele şi o tăiase cu lama în zona intimă. După umilinţa suferită, femeia a vrut să-şi pună capăt zilelor, dar s-a răzgândit. Și-a dat soţul în judecată şi a câştigat, informează ziarulevenimentul.ro.

Publicitate

Cei doi sunt căsătoriţi de ceva ani şi o bună bucată de vreme lucurile au mers bine în menaj. Chiar se mai întâmpla ca bărbatul să ajungă acasă rupt de beat, femeia nu comenta, iar el se ducea direct la somn.

Lucrurile s-au schimbat radical din mai 2019, când Georgică a început să amestece alcoolul cu etnobotanicele. A devenit violent, iar cotonogirea nevestei a ajuns ceva la ordinea zilei. Gabriela a suportat cu stoicism toate căpăcelile, sperând că lucrurile se vor îndrepta. Nu s-a întâmplat deloc aşa, iar după cele întâmplate în ajunul Crăciunului, ideea divorţului a prins contur.

În ziua cu pricina, Georgică a pus mâna pe foarfece şi a tăiat părul soţiei. Practic, a sluţit-o, el neavând niciun fel de cunoştinţe în materie de frizerie. Nu s-a mulţumit cu atât, a luat o lamă şi a tăiat-o pe femeie în zona intimă.

Speriată, umilită şi revoltată, Gabriela a aşteptat ca soţul să adoarmă, apoi a părăsit apartamentul, refugiindu-se la o prietenă. Acolo a petrecut Sărbătorile, după ce s-a tuns zero şi a cumpărat o perucă.

A cugetat îndelung la viitorul ei, iar pe 14 ianuarie şi-a sunat soţul ca să-i spună că divorţează şi că vrea să-i restituie inelul de logodnă şi cheia de la apartament.

Cei doi au stabilit să se întâlnească, pe la ora 21.00, în Podul Roş. Gabriela a propus acest loc, gândind că, dat fiind aglomeraţia de acolo, va fi în siguranţă. S-a înşelat. După ce s-a văzut cu inelul şi cheia în buzunar, Georgică a smuls peruca Gabrielei şi a zbughit-o la fugă, râzând în hohote.

Tânăra şi-a revenit cu greu din şoc, a plâns tot drumul până la locuinţa prietenei şi se gândea serios la sinucidere. Amica a convins-o să renunţe la idee şi să dovedească mai mult curaj. Să aibă îndrăzneala de a-şi da soţul în judecată şi a cere emiterea unui ordin de protecţie împotriva acestuia.

La audierile de joia trecută, Georgică a spus că regretă cele întâmplate şi că e de acord cu emiterea unui ordin de protecţie. Drept urmare, instanţa a hotărât ca pârâtul să păstreze, pentru următoarele şase luni, o distanţă minimă de 100 metri faţă de reclamantă şi să nu o contacteze în niciun fel, mai informează sursa citată.

Publicitate