Două dosare identice au primit sentințe diferite în aceeași zi, din partea aceluiași judecător!

Două dosare identice din punct de vedere al faptei, conducere sub influența substanțelor psihoactive, au primit sentințe total diferite, în aceeași zi, de la același judecător, la Judecătoria Alba Iulia, informează alba24.ro.

Publicitate

Este vorba despre două acorduri de recunoaștere a vinovăției, între inculpați și procurorii de caz. Mai exact, două cazuri similare: șofer depistat pozitiv pentru substanțe psihoactive, în timp ce conducea.

În ambele cazuri pedeapsa din acordurile de recunoaștere a vinovăției a fost stabilită la 9 luni de închisoare cu amânare. Dacă în cazul unui inculpat judecătorul a admis cererea, în cel de al doilea dosar, a considerat că pedeapsa este prea blândă.

Potrivit motivării instanței, ”în data de 20.03.2022, în jurul orei 03:20, inculpatul a condus autoturismul marca BMW pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia, deşi se afla sub influenţa unor substanțe psihoactive, fiind depistat pozitiv pentru amfetamină și metamfetamină.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu amânare”, se arată în motivarea instanței.

Cazul similar unde acordul de recunoaștere al vinovăției a fost respins

”În fapt, la data de 25.06.2022, în jurul orei 23:07, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie în timp ce conducea autoturismul aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive (canabis).

Pedeapsa era tot de 9 luni de închisoare cu amânare, dar magistratul a respins acordul și a motivat că: ”soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat fiind nejustificat de blândă”, se arată în motivarea instanței.

Decizia nu este defnitivă și poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Publicitate