Două femei gravide au pândit o localnică, apoi au intrat în casă și i-au sustras banii!

Două femei însărcinate venite până în Repedea tocmai din comuna Surduc, județul Sălaj au profitat de faptul că o localnică a lăsat cheia de acces în imobil sub preșul ușii de la intrare și au pătruns în interior, informează vasiledale.ro.

Femeile au cotrobăit prin casă și au reușit să găsească suma de 1.820 de lei. Imediat femeile de etnie rromă au sustras banii și au dispărut. Cele două veniseră se pare în zonă pentru a cerși, apelând la mila oamenilor spunând că sunt însărcinate.

Publicitate

Astăzi cele două așteptau trenul Beclean – Sighetu Marmației în gara CFR Valea Vișeului. Vroiau să dispară din zonă cu pradă. Ghinionul acestora a fost că polițiștii de la Secția 4 Leordina s-au mișcat foarte bine și au reușit să le dea de urmă. Asupra celor două femei a fost găsită întreaga sumă de bani, ea fiind restituită femeii păgubite.

”Azi, 19 februarie, polițiștii Secției 4 Leordina au identificat două femei bănuite de comiterea unui furt calificat.

În fapt, ieri, 18 februarie, la ora 15.00, polițiștii au fost sesizați prin plângere de către o femeie din Repedea, cu privire la faptul că în aceeași zi, persoane necunoscute i-au sustras din imobilul de domiciliu suma de 1820 de lei.Suma a fost recuperată în totalitate și predată părții vătămate.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează Poliția Maramureș.

Publicitate