Două femei s-au dat drept medici stomatologi timp de trei ani!

Două femei din Arad sunt sub investigație pentru că ar fi practicat ilegal profesia de medic stomatolog și ar fi comis înșelăciuni, fals intelectual și uz de fals.

Acestea ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea autorizație și fără a informa pacienții, decontând apoi servicii inexistente în valoare de aproximativ 110.000 de lei printr-o instituție din Arad, informează News.ro.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au probat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.

Din cercetările desfășurate a reieșit faptul că, în perioada 2019-2022, două femei, din Arad, ar fi exercitat profesia de medic stomatolog, fără a fi autorizate în acest sens, într-un cabinet medical, aflat la domiciliul acestora, fără informarea pacienților cu privire la aceste aspecte,” a declarat IPJ Arad.

Cele două femei ar fi decontat servicii medicale inexistente prin intermediul unei instituții din Arad, folosind contracte falsificate. „De asemenea, s-ar fi conturat suspiciunea rezonabilă că serviciile medicale decontate nu ar fi fost prestate în realitate. Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea unei percheziții la domiciliul și cabinetul medical al celor două femei, aflate în același imobil,” a adăugat IPJ Arad.

Miercuri dimineață, polițiștii, sprijiniți de criminaliști și luptători S.A.S., au efectuat percheziții și au ridicat mai multe documente și obiecte cu valoare probatorie. Prejudiciul total cauzat de aceste infracțiuni este estimat la aproximativ 110.000 de lei.

Publicitate