Două mame care spărgeau semințe la un loc de joacă au fost amendate și apoi puse să măture! – FOTO

Poliția Locală din Craiova a relatat pe pagina de Facebook modul în care două femei care își duseseră copiii într-un loc de joacă au fost amendate și puse să măture.

Cu haștagul #ATÂT_AU_PUTUT, polițiștii locali craioveni au scris: „două „doamne”, din Craiova, V.M. în vârstă de 22 de ani și M.S.A. în vârstă de 42 de ani, s-au gândit să dea o lecție de educație copiilor despre civilizație, în incinta locului de joacă de la „Simplon”, „tocând” o pungă de semințe ale căror coji le-au aruncat pe jos, stând efectiv cu picioarele în propria mizerie.

Publicitate

„Atunci când au fost depistate de către polițiștii locali, una dintre contraveniente a devenit și recalcitrantă, deși știa ce făcuse, părându-i-se un fapt normal să arunce cojile de semințe pe jos și în incinta unui loc de joacă”, mai scrie în postare.

Poliția Locală anunță că cele două au primit „amenzi în cuantum de 2.500 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus curățarea domeniului public.”

Publicitate