După ce au petrecut Craciunul în țară, o familie de români și-a găsit locuința ocupată abuziv!

După ce și-a petrecut Crăciunului în România, la întoarcerea în Italia, o familie de români stabilită în Peninsulă a constatat, cu stupoare, că locuinţa fusese ocupată abuziv de alte persoane. Cuplul care are un copil de 4 ani a fost nevoit să apeleze la prieteni.

Românii stabiliţi în Camastra, în Sicilia, au găsit la întoarcerea din România, unde şi-au petrecut Crăciunul, locuinţa socială ocupată abuziv, scrie Rotalianul – revista românilor din Italia, conform 3dots.ro.

După ce au încercat o înţelegere amiabilă cu noii locatari, pentru că nu au reuşit, au depus o plângere împotriva noilor ocupanţi ai locuinţei.

Publicitate

Cuplul renovase locuinţa de curând, iar bunurile lor, inclusiv documente, sunt în prezent în posesia noilor ocupanţi. Familia sinistrată este compusă din trei persoane: tată, mamă și fiul de numai patru ani.

Demersurile pentru a reveni în propria casă sunt însă de durată, nici carabinierii neputându-i ajuta pe păgubiţi într-un timp scurt, aşa că românii, care au un copil de patru ani, sunt cazaţi deocamdată la prieteni.

În Italia, mai scrie sursa citată, deja se poate vorbi de un fenomen al ”hoţilor de case“, mai mult astfel de cazuri fiind mediatizate în diverse emisiuni TV.

Recuperarea locuinţelor nu se face imediat, astfel că autorităţile italiene s-au gândit să intervină cu un sprijin economic pentru proprietarii care au astfel de suferit, până la recâştigarea posesiei.

Publicitate