După ce un copac a căzut peste un BMW, acesta a fost scăpat pe mașină și de pompierii veniți la fața locului!

O maşină de lux a fost avariată de două ori de acelaşi copac. Pomul, putred, a căzut peste autoturism, dar intervenţia de degajare a copacului a fost cea care agravat cel mai mult situaţia.

S-a întâmplat marţi, 16 august, pe Strada Trivale din Piteşti. Maşina era parcată regulamentar.

Publicitate

Arborele, putred, a căzut din senin pe autoturismul de lux. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere. Pompierii au ajuns la faţa  locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, A fost nevoie însă de un excavator pentru degajarea trunchiului de copac.

După toaletarea copacului, a urmat mobilizarea unui excavator, pentru a elibera autoturismul avariat. Precum spune celebra zicală „Ori la bal, ori la spital”, ceea ce nu a reuşit să avarieze copacul, au reuşit pompierii.

Imaginile tragi-comice îl dezarmează chiar şi pe proprietarul autoturismului care spera să plătească mai puţin pe reparaţii. În final, salvatorii au reuşit să elibereze şi strada, şi maşina, dar misterul prăbuşirii copacului va fi cu siguranţă mult mai greu de dezlegat decât funia care s-a rupt în încercarea de a ridica trunchiul de pe maşină.

Publicitate