Elena muncește de 23 de ani în Italia și acum trăiește cu banii trimiși din țară, de mama ei!

Elena Rotaru, o femeie de 51 de ani din România, locuitoare a orașului Catania din Italia, a fost afectată de recenta suspendare a Venitului de Cetățenie, anunțată printr-un mesaj primit de la Institutul Național de Asigurări Sociale (INPS).

Potrivit relatărilor, ea a rămas fără surse de venit, iar povestea sa tristă aduce în prim-plan impactul acestor măsuri asupra unor familii vulnerabile.

Publicitate

Elena, care locuiește în Italia de 23 de ani, s-a confruntat cu dificultăți în a-și găsi un loc de muncă stabil și bine plătit. A muncit ilegal într-un magazin de mobilă timp de 15 ani, iar în urmă cu aproximativ un an, a fost concediată.

Deși a încercat să se angajeze legal, nu a reușit să-și găsească un loc de muncă potrivit cu diploma sa de tehnician dentar, obținută în România.

După o perioadă de căutări nereușite de muncă, Elena a fost nevoită să apeleze la Venitul de Cetățenie în octombrie 2022, obținând 668 de euro lunar, incluzând contribuția pentru fiica sa minoră, în vârstă de 18 ani. Totuși, acum, cu suspendarea acestui venit, Elena se află într-o situație dificilă, fiind în imposibilitatea de a-și susține financiar familia.

Deși a căutat soluții la Job Center și alte instituții, nu a găsit nicio ofertă de muncă potrivită, iar lipsa cardului social, înființat de guvernul Meloni pentru ajutorarea familiilor nevoiașe, a făcut situația și mai grea.

În contextul acestor dificultăți financiare, Elena a fost sprijinită de mama sa, care a rămas în România, fapt ce a determinat-o să declare că situația este mai puțin obișnuită. Ea speră că în viitor lucrurile se vor îmbunătăți și că va putea găsi un loc de muncă stabil și legal pentru a-și asigura traiul și al fiicei sale.

„De fapt, la un moment dat,  m-au angajat legal. Am lucrat cu contract doi ani, apoi m-au mutat la negru”, spune ea. A încercat să-și găsească un loc de muncă mai bun și mai bine plătit, dar nu a reușit. Are o diploma de tehnician dentar, obținută în România, pe care nu a putut-o folosi niciodată în Italia. „Nici nu știu dacă merită. Ce vreau să spun este că nu sunt ignorantă, am studiat… „, adaugă românca.

Și a muncit cât a avut ocazia. „Atâta timp cât am muncit, chiar dacă ilegal, nu mi-a trecut niciodată prin cap să cer Venitul de Cetăţenie. Apoi, în februarie 2022, am fost trimisă acasă.

„Patronii au decis să țină doar tinerii în magazin. Nici nu sper să-mi mai găsesc de lucru ca vânzător. Dar nici măcar în curățenie. Chiar și în curățenie este dificil. După pandemie, în vremuri de dificultate economică, familiile încearcă să aibă grijă singure de bătrân. Nu am avut niciodată ocazia să aplic pentru cetățenia italiană, pentru că trebuie să dovedești că ai un anumit venit. Și cum să o dovedesc fără să fiu în regulă?”, explică Elena.

Astfel, în octombrie 2022, forțată de necesitate, Elena a  obținut Venitul de Cetățenie:  „Erau 668 de euro, pentru că era și contribuția pentru fiica mea, care era încă minoră”.

Elena este ajutată de mama ei care a rămas în România. „Este puțin ciudat, nu-i așa? De obicei trimiți banii de aici în țara ta. La mine, însă, se întâmplă invers. Sunt o persoană optimistă, sper mereu că lucrurile se vor schimba. Sper să găsesc ceva pentru mine, dar uneori e greu. Omul se simte umilit”.

Situația Elenei Rotaru este doar unul dintre exemplele impactului negativ al suspendării Venitului de Cetățenie asupra unor români care se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă sau în asigurarea traiului de zi cu zi.

Această măsură a generat îngrijorări și discuții în rândul comunității românești din Italia și din alte țări, iar consecințele ei rămân în continuare subiectul dezbaterilor și al preocupării autorităților.

sursa: stiridiaspora.ro

Publicitate