Eşti femeie de carieră şi vrei copil abia după vârsta de 35 de ani? Congelează-ți ovocitele

Jurnaliștii de la Mediafax au realizat o documentare care să vină în sprijinul femeilor de carieră, care își doresc copii abia după vârsta de 35 de ani.

Irina are 34 de ani şi este single. Îşi congelează ovocitele acum pentru când îl va întâlni pe Făt-Frumos. „Vârsta nu ne ajută pentru totdeauna şi sunt cumva la limita la care mai pot să fac lucrul ăsta. Iar în momentul de faţă, nu am altă variantă”, este mărturisirea Irinei.

Publicitate

Alex nu poate face copii, dar îşi doreşte mult. Zice că discuţia în cuplu a fost simplă şi să treacă de la idee, la fapte, nu a durat mai mult de o săptămână.

Info, pe scurt Procedura de stimulare şi congelare a ovocitelor durează aproximativ doua săptămâni Congelarea ovocitelor costă aproximativ 1500 de euro şi, ulterior, aproximativ 200 de euro pe an, cât timp ovocitele stau congelate.

Daca ai nevoie de un donator de spermă, te va costa între 300 şi 1500 de euro, în funcţie de CV-ul donatorului. Alex, împreună cu soţia, a apelat la un donator de spermă: „Eu sunt un tip care am 1.90 înălţime, 80 de kilograme, sunt brunet, am ales tot la fel.”

„În general sunt paciente care s-au axat mai mult pe carieră, şi-au atins nişte obiective. Ideal ar fi ca această congelare să se facă la o vârstă cât mai fragedă, deci dacă putem să ne gândim undeva la 30 de ani”, a spus Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie.

Regula este să ţină ani de zile acele ovocite congelate. Rata de supravieţuire la decongelare e undeva la 60%. Toate centrele acreditate au posibilitatea să ţină aceste ovocite congelate.

„Există Programul Naţional de Fertilizare în vitro unde statul, în ultima perioadă, a trecut pragul de decontare la 10 mii de lei. Există la nivel de Bucureşti şi mai sunt câteva oraşe […] unde primăria are un program propriu de decontare.

Unde, de exemplu, la Primăria Bucureşti pragul de decontare pentru procedură e în jur de 9000 şi ceva şi încă 4000 de lei şi ceva pentru medicaţie. La unii donatori se vede şi un CV, unul e profesor universitar, altul e sportiv de performanţă, altul e astronaut.”, mai spus Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie.

Publicitate