Explozie la o mănăstire din Suceava. Mai multe persoane rănite (FOTO)

Alertă la Mănăstirea Sihăstria Rarău. Mai multe persoane au fost rănite, duminică după-amiază, în jurul orei 14:00, după ce într-o încăpere a mănăstirii din Suceava s-a produs o explozie.

Potrivit ISU Suceava, explozia a fost, cel mai probabil, ca urmare a unor acumulari de gaze, într-o încăpere a unei construcții anexe, din cadrul Mănăstirii Sihăstria Rarăului.

Publicitate

In urma deflagratiei, din cauza suflului fierbinte si al geamului incaperii respective, care s-a spart, au fost ranite persoanele din zona, unele suferind arsuri usoare, altele zgarieturi si taieturi de la bucatile de sticla pulverizate.

La fata locului intervin pompierii militari cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.

Pana in momentul de fata au fost evaluate medical 5 persoane, dintre care doar o femeie va fi transportata la spital. Ceilalti raniti refuza transportul la o unitate spitaliceasca. La o prima evaluare, niciunul nu prezinta rani grave, care sa le puna in pericol viata.

Explozia nu a fost urmata de incendiu, iar dupa investigatiile medicale si acordarea primului ajutor medical, se va cerceta pentru identificarea cauzei probabile si a circumstantelor in care s-a produs explozia.

Suflul exploziei a afectat o camera tehnica si o bucatarie aflate in constructia anexa respectiva.

Publicitate