Farmaciile pot elibera antibiotice fără rețetă pentru 3 zile de tratament, cu o declarație a pacientului

Ministerul Sănătății a emis recent Ordinul nr. 63/2024, care aduce modificări importante în procesul de eliberare a antibioticelor și antifungicelor de uz sistemic.

Potrivit noilor reglementări, farmaciile pot acorda pacienților o doză de urgență pentru un tratament de 72 de ore, chiar și fără o rețetă medicală.

Publicitate

Pentru a beneficia de această facilitate, pacienții trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere în care să confirme că nu au ridicat aceeași cantitate din altă farmacie în timpul aceluiași tratament. Această măsură vine în contextul unei preocupări sporite pentru accesul rapid la tratamentul necesar în cazuri de urgență.

Farmaciile trebuie să respecte reguli stricte

Ordinul, publicat în Monitorul Oficial pe 17 ianuarie, definește reguli stricte pentru eliberarea antibioticelor și antifungicelor de uz sistemic. Medicamentele prescrise în afara sistemului de asigurări sociale de sănătate rămân supuse exclusiv prescripției medicale.

Medicamentele din această categorie, prescrise de medici, pot fi eliberate pacienților sau reprezentanților acestora numai în baza prescripției medicale, care trebuie să conțină informații detaliate, cum ar fi seria și numărul prescripției, datele pacientului și diagnosticul medical.

Valabilitatea prescripțiilor medicale nu poate depăși durata tratamentului recomandată de medicul prescriptor. Farmaciile sunt obligate să înregistreze și să raporteze zilnic eliberările de astfel de medicamente, utilizând un sistem electronic de raportare dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Situații de urgență permise

Cu toate aceste reguli stricte, ordinul prevede și excepții pentru farmaciștii care desfășoară activitate în unități farmaceutice autorizate. În situații de urgență medicală, aceștia pot elibera antibiotice și antifungice marcate cu semnul „*” în anexa nr. 1 din ordin, fără o prescripție medicală, în cantitatea maximă aferentă dozei pentru 72 de ore.

Această doză de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, iar farmaciile vor trebui să se adapteze la noile cerințe în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului.

Schimbările aduse de acest ordin au scopul de a facilita accesul rapid la tratamentele necesare în cazuri de urgență, asigurând în același timp o monitorizare riguroasă a utilizării antibioticelor și antifungicelor de uz sistemic.

Publicitate