O femeie a postat un video în care era bătută cu bestialitate de concubin (VIDEO)

O femeie a fost bătută cu bestialitate de către concubinul ei, iar imaginile video fapta au fost postate pe rețelele de socializare chiar de victimă.

Potrivit polițiștilor suceveni, azi-noapte (10-11 august) la ora ora 00:15 o femeie de 38 ani din comuna Mătăsari, jud. Gorj care locuiește fără forme legale la concubinul său din mun. Vatra Dornei a sesizat prin „112” faptul că a fost agresată de către concubinulei în vârstă de 41 de ani.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat ca între cei doi concubini a avut loc un conflict care a degenerat, bărbatul aplocandu-i concubinei mai multe lovituri.

În cauză a fost aplicat formularul de evaluare a riscului conform Legii 217/2003 fără a rezulta un risc iminent nepunandu-se emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca sub coordonarea unității de parchet, în baza probatoriului administrat și în funcție de poziția procesuală a victimei sa se dispună măsuri preventive.

După săvârșirea agresiunii autorul a plecat într-o locație necunoscută fără a putea fi localizat pana la acest moment. Victima nu a depus plângere prealabilă însă i s-a consemnat plângerea verbală la unitatea medicală, în baza acesteia fiind întocmit dosarul penal.

Bravo C. A. (numele a fost anonimizat de către noi – n.n.)!!!! Ai comis-o din nou! Bei și mă lași pe stradă cu copilul, după ce eu am grija de copiii tai! Să îți fie rușine ordinar de om ce ești! Îmi ameninți copilul că dacă vin cu el acasă din spital mi-l omori! Ce fel de tată ești mă????!!Stau pe la ușă noaptea de frica și teroarea ta!!!! Copilul meu e la spital singur și nu mă lași să îl aduc acasă, mă acuzi că mă duc să mă culc cu bărbați!!!!! Oricât ar fi de umilitor trebuie să vadă toată lumea că ăsta ești tu cel real! M-am saturat să mă prefac, că viața e roz lângă tine! Asta e realitatea!!”, a scris femeia, pe rețelele de socializare, postând și un clip video cu bătaia.

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI