Fetiță de 11 ani, determinată să fure din casă pentru un tânăr cunoscut pe internet!

Polițiștii din Botoșani au demarat o anchetă penală în legătură cu un caz șocant în care un grup de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, ar fi determinat o fetiță de 11 ani să le ofere bani și bunuri de valoare, sustrase din propria locuință.

Informațiile au fost furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Conform declarațiilor IPJ Botoșani, minora ar fi intrat în contact cu un tânăr pe o rețea de socializare în luna ianuarie a acestui an. Prin intermediul conversațiilor online, acesta i-ar fi indus minții diverse probleme personale și ar fi convins-o să îi ofere sume de bani și bijuterii prețioase.

„Din cercetări, a reieșit faptul că în cursul lunii ianuarie a.c., minora a cunoscut un tânăr pe o rețea de socializare și a purtat conversații cu acesta, prin intermediul cărora ar fi fost determinată să îi ofere, în mai multe rânduri, bani.

Pe motiv că are diverse probleme personale, tânărul a solicitat și primit bani și bunuri de valoare de la aceasta. În cursul zilei de 8 februarie a.c., tânărul a contactat minora și, prezentându-i ca fiind adevărate, fapte minicinoase, i-a solicitat acesteia bani și bunuri din metale prețioase, stabilind un loc de întâlnire pentru a intra în posesia lor”, au explicat oficialii IPJ Botoșani.

Alertată de dispariția bunurilor și a banilor, bunica fetei a sesizat imediat Poliția. După o întâlnire convenită, polițiștii au oprit în trafic un autoturism în care se aflau cei trei tineri suspectați, provenind din comuna Albești. Asupra lor au fost găsite o bancnotă de 50 de euro, o bancnotă de 500 de lei și bijuterii din metal prețios, bunuri oferite de minora în cauză.

În consecință, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. Ancheta se află în desfășurare, iar autoritățile vor stabili cu exactitate circumstanțele în care au avut loc aceste acțiuni ilegale și vor lua măsurile legale corespunzătoare împotriva tinerilor implicați.

Publicitate