Fost ministru al Educației: sfătuiesc pe tinerii care își permit, să studieze în străinătate!

Fostul Ministru al Educației, Petre Funeriu, face o declarație pe cât de șocantă, pe atât de adevărată, sfâtuindu-i pe tinerii care își permit, să meargă la studii în străinătate.

Funeriu: ”Ca în fiecare an, îi sfătuiesc pe toți tinerii care își pot permite să plece la studii în străinătate să o facă.”

Și pentru că se aștepta la comentarii diverse pe acest subiect sensibil, a venit și cu explicația îndemnului său:

Și imbecililor în care se înfoaie patriotismul academic și vin cu “vaaaai, cum e posibil ca un om care a ocupat fotoliul de ministru să spună așa ceva” le spun:

1) scrieți instituțiilor europene să anuleze programul Erasmus
2) dacă sistemul din România era bun nu m-aș fi obosit să mă fac ministru
3) eu, și numai eu, am făcut o clasificare a universităților și ierarhizare a programelor de studii, astfel încât voi să știți clar unde e mai bine și unde e mai prost.

O spun non-stop din 2009 încoace: problema nu e că pleacă tinerii să studieze afară, problema e că sunt votați idioți care nu fac nimic pentru ca ei să se întoarcă”, se arată în postarea de pe facebook a fostului ministru.

Publicitate