Frații Los Angeles și Mc Donald’s Bălan, alături de sora lor Barcelona, solicită să fie cercetați în libertate!

Trei frați din județul Iași, ai căror părinți le-au pus nume ”celebre” la naștere, solicită să fie cercetați în libertate după ce au fost plasați în arest preventiv în urmă cu un an.

Astfel, Los Angeles Bălan, Mc Donald’s Bălan și Barcelona Bălan, au cerut să fie cercetați în libertate, însă instanța le-a respins cererea. Cei trei fac parte dintr-o rețea de traficanți de droguri și etnobotanice din Iași.

Publicitate

Ei sunt în arest de anul trecut, din martie. În afară de faptul că și-au terorizat vecinii din cartierul ieșean Dalas, de la care furau până şi hainele de pe sârmele de rufe, aceştia vindeau joint-uri elevilor de liceu, notează Libertatea.ro.

În urma perchezițiilor făcute în urmă cu un an, anchetatorii au găsit droguri inclusiv în pamperșii copiilor mici și în lenjeria intimă a femeilor.

Cu 18 ani în urmă, mama celor trei, Margareta Zarafan, povestea pentru Ziarul de Iași cum le-a ales numele copiilor ei, între timp ajunși infractori cu notorietate în Iași. „I-am botezat după ce-am văzut și eu la televizor. Mi-au plăcut cum sună și tatăl lor a fost de acord să le zicem așa”, a povestit femeie originea numelor copiilor ei.

Chiar dacă au nume ”celebre”, aceștia și-au tras și porecle de top: Bălan Los Angeles este poreclit Hanubis sau Ewing, iar Bălan Mc Donalds este poreclit Marvel, Marvin sau Malvert.

Publicitate