Funcționară arestată după ce și-a plătit ratele la bancă folosind banii primăriei la care lucra!

Contabila unei primării din Argeș este acuzată că a făcut peste 800 de plăți ilegale, din banii Primăriei, inclusiv către firma fiicei sale sau pentru ratele rudelor sale. A fost arestată preventiv pentru 30 de zile, informează stiripesurse.ro.

Procurorii DNA Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de marți, a ***, la data faptelor contabil la Primăria comunei Corbi, județul Argeș, bănuită de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale), fals intelectual (106 acte materiale) și uz de fals (106 acte materiale).

Publicitate

Conform DNA, în perioada ianuarie 2017 – aprilie 2022, *** ar fi întocmit, semnat și ulterior prezentat la Trezoreria din Curtea de Argeș 808 ordine de plată, prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata a 1.515.683,85 lei, către o societate comercială administrată de fiica sa, fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă.

Pentru a crea o aparență de legalitate, contabila ar fi completat în fals 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală.

Totodată, prin alte ordine de plată s-au achitat 386.102 lei către 6 instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor împrumuturilor luate de femeie și de rudele ei.

Prejudiciul creat Primăriei ajunge la 1.901.785 lei, „concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite de către alte persoane”, precizează DNA.

Femeia a fost prezentată miercuri Tribunalului Argeș și a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Publicitate