Gabriela, o româncă fostă Miss în Italia, a fost găsită decedată în propria casă!

O dramă cumplită a lovit comunitatea din Portogruaro, Italia, după ce Gabriela Salgău, o româncă devenită cunoscută în urma câștigării titlului de Miss Lady Sanremo în 2022, a fost găsită moartă în propria locuință.

Anunțul tragic a fost făcut de familia sa, care s-a alarmat atunci când Gabriela nu a mai răspuns la apeluri sau mesaje.

Publicitate

Salvatorii au fost imediat alertați și au pătruns în casa acesteia, descoperind-o în dormitorul său, fără suflare. Tragedia a zguduit întreaga comunitate, iar vestea a fost confirmată de surse locale, informând că principala ipoteză a Poliției este că moartea a fost cauzată de un atac de cord.

Forțele de ordine, inclusiv Carabinierii, au sosit la fața locului pentru a iniția o investigație cu privire la circumstanțele exacte ale decesului. Corpul neînsuflețit al Gabrielei a fost ulterior transferat la morgă în vederea efectuării autopsiei pentru a stabili cu certitudine cauza morții.

Gabriela Salgău, originară din Suceava, România, își construise o nouă viață în Italia, devenind cunoscută și apreciată pentru contribuția sa la cauze nobile, în special pentru implicarea sa activă în lupta împotriva violenței asupra femeilor.

Moartea sa prematură lasă în urmă un gol imens în comunitatea locală și în lumea frumuseții, iar prietenii și admiratorii ei sunt în stare de șoc și tristețe.

Publicitate