Guvernul unei țări își îndeamnă cetățenii ca de ”Ziua Îndrăgostiților” să îmbrățișeze o vacă!

India își îndeamnă cetățenii să „îmbrățișeze o vacă” de Ziua Îndrăgostiților. Campania urmărește să stimuleze valorile tradiționale indiene și să contracareze „orbirea civilizației occidentale”, notează Antena3.ro.

Guvernul indian i-a îndemnat pe oameni să lase deoparte tradițiile „occidentale” de Ziua Îndrăgostiților și să sărbătorească această ocazie îmbrățișând vacile sacre ale țării.

Publicitate

14 februarie a fost declarată Ziua îmbrățișării vacilor, când oamenii sunt încurajați să ia animalele în brațe. Vacile sunt sfinte în hinduism, religia majoritară din India, și sunt considerate animale sacre în întreaga țară.

Potrivit declarației guvernului, îmbrățișarea unei vaci „va aduce bogăție emoțională” și „va crește fericirea noastră individuală și colectivă”, relatează The Guardian.

Ziua îmbrățișării vacii, recent declarată, este menită să contracareze „orbirea civilizației occidentale”, care, potrivit guvernului, a venit în detrimentul tradițiilor mai vechi din India.

În ultimul deceniu, pe măsură ce economia Indiei s-a deschis, Ziua Îndrăgostiților – care își are originea într-o sărbătoare creștină – a devenit o ocazie din ce în ce mai populară în rândul tinerilor, stimulată de campanii viguroase de marketing în masă, cu buchete de flori, ursuleți de pluș, cadouri în formă de inimă și gesturi romantice extravagante.

Dar, pe măsură ce o formă mai puternică de politică naționalistă hindusă a luat amploare în India, sărbătorile și tradițiile occidentalizate, precum Ziua Îndrăgostiților, au atras tot mai multe reacții de respingere pentru promovarea valorilor „corupte”.

Ziua îmbrățișării vacii este cea mai recentă inițiativă a guvernului naționalist hindus al partidului Bharatiya Janata (BJP), condus de premierul Narendra Modi, de a face din venerarea vacii o politică la nivel național.

Majoritatea statelor din India interzic sacrificarea vacilor, iar vânzarea și consumul de carne de vită este interzis în multe locuri din țară, inclusiv în capitala Delhi.

Publicitate