Guvernul vrea să introducă încă un post de director în toate școlile din țară!

Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, a anunțat, luni, la Palatul Parlamentului, că ia în calcul posibilitatea ca în școlile din România să existe și un director administrativ, pe lângă directorul educațional și cel adjunct, informează tribunainvatamantului.

Sorin Cîmpeanu a explicat că rolul directorului administrativ va fi acela de a pune în aplicare proiectele finanțate prin Planul național de Redresare și Reziliență. „Ne gândim, de asemenea, ca această poziţie de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanţa prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care în momentul de faţă se află în negocieri cu Comisia Europeană”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Publicitate

„Ministerul Educaţiei este printre puţinele ministere care au răspuns în două rânduri la solicitările de clarificare venite din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt în prima etapă.

Am identificat soluţii pentru a susţine cererile noastre care totalizează 4,4 miliarde de euro pentru susţinerea proiectului ‘România Educată’”, a spus Sorin Cîmpeanu. Ministrul educației a anunțat, luni, că examenul scris pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli va avea loc, cel mai probabil, pe 27 iulie, în condițiile în care pe 5 august vor expira toate mandatele conducerii şcolilor din România.

„În data de 27 iulie intenţionăm să organizăm acest examen scris”, a precizat Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres. „Este nevoie să organizăm măcar această primă etapă, urmată de interviuri pentru cei care promovează prima etapă.

Foarte probabil nota minimă va fi 7. Toţi aceia care vor promova această primă etapă se vor putea înscrie în septembrie şi octombrie la concursurile care se vor susţine în fiecare şcoală”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Publicitate