Îmbulzeală la un bancomat care le dădea oamenilor dublul sumei pe care voiau să o retragă!

Mai multe persoane s-au îmbulzit în fața unui bancomat din Dundee, Scoția, pentru a profita de o defecțiune care făcea ca aparatul să dea „bani gratis”, potrivit Metro.

Un martor a declarat pentru The Courier că ATM-ul le dădea oamenilor dublul sumei pe care voiau să o retragă.

Publicitate

A fost nevoie de intervenția poliției, care a dispersat mulțimea, Ofițerii au chemat apoi producătorul aparatului, care l-a oprit până la remedierea situației.

„Am fost anunțați privind un bancomat defect de pe Charleston Drive, Dundee, în jurul orei 16:20, marți, 11 octombrie, 2022. Ofițerii au intervenit, iar mulțimea a fost dispersată. Producătorul a fost contactat, iar aparatul a fost oprit”, a transmis un purtător de cuvânt al Poliției Scoțiene.

Persoanele care au primit bani în plus din cauza defecțiunii trebuie acum să îi returneze. În caz contrat pot fi acuzați de furt.

Un incident similar a avut loc în Sydney, Australia, când oamenii au făcut coadă ca să profite de o eroare de soft a bancomatului.

O româncă a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro

O româncă în vârstă de 48 de ani a fost condamnată la cinci luni de închisoare de Tribunalul Regional din orașul austriac Feldkirch în luna iunie a.c. Aceasta a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de cei 700 pe care îi avea în gând.

Cea din urmă a fost reținută în Franța pe baza unui mandat internațional de arestare, iar la scurt timp a trebuit să răspundă pentru fapta sa în fața instanței în cursul zilei de 20 iunie. Conform autorităților, o eroare de sistem a dispozitivului a făcut posibil acest lucru.

Femeia a susținut că a folosit suma pentru a-și putea permite tratamentul pentru mama sa grav bolnavă și pentru întreținerea familiei din România. Aceasta a fost acuzată de furt calificat și a primit cinci luni de închisoare.

Publicitate