În Marea Britanie animalele vor fi recunoscute drept ființe cu drepturi

Animalele vor fi recunoscute oficial drept ființe conștiente în Marea Britanie pentru prima dată, o victorie majoră obținută de activiștii pentru drepturile animalelor în contextul în care guvernul de la Londra pregătește un pachet amplu de protejare a animalelor.

Reformele vizează animalele de fermă și animalele de companie din Marea Britanie, dar și animalele din străinătate, prin introducerea unor interdicții privind comerțul fildeș și aripioare de rechin, scrie The Guardian.

Publicitate

Unele dintre măsuri, inclusiv microciparea pisicilor și oprirea persoanelor din a păstra primatele ca animale de companie, au fost pregătite de ani de zile, iar altele, cum ar fi restricționarea exporturilor de animale vii, au făcut subiectul unor campanii vechi de zeci de ani

Suntem o națiune de iubitori de animale și am fost prima țară din lume care a adoptat legile privind bunăstarea animalelor. Planul nostru de acțiune urmărește interzicerea exportului de animale vii pentru sacrificare, interzicerea creșeterea primatelor ca animale de companie și va introduce noi legi pentru a combate contrabanda cu păsări”, a declarat ministrul britanic al Mediului.

Cursurile ilegale de iepuri și utilizarea capcanelor cu lipici vor fi, de asemenea, interzise.

Cu toate acestea, utilizarea cuștilor pentru păsări de curte nu va fi interzisă, așa cum solicitaseră activiștii.

În schimb, fermierilor li se vor oferi stimulente pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării animalelor.

Publicitate