Încăierare între doi profesori și doi elevi de clasa a 7-a în timpul orei! – VIDEO

Cazul şocant de la Școala gimnazială Burdusaci, din județul Bacău, a stârnit o amplă investigație din partea autorităților.

Două cadre didactice s-au implicat într-o încăierare cu doi frați de clasă a VII-a, un băiat și o fată, în timp ce aceștia din urmă încercau să-i filmeze. Imaginile surprinse de Observator arată momentul tensionat în care profesorii încearcă să le ia telefonul elevilor, iar confruntarea se transformă într-un tumult în care elevii și unul dintre dascăli ajung pe podea, printre bănci.

Publicitate

Potrivit relatărilor, incidentul a izbucnit în urma unui presupus comportament inadecvat al profesorului de Geografie, care ar fi adresat injurii și vorbe urâte celor doi frați. Aceștia au afirmat că au încercat să îl filmeze pentru a avea dovada comportamentului inacceptabil al cadrelor didactice.

Anterior, elevii ar fi reclamat situația conducerii școlii, însă fără dovezi concrete, aceștia au fost neascultați.

În momentul în care elevii au încercat să îl filmeze pe profesor, un alt cadru didactic, de Matematică, a intervenit, generând o altercație fizică în care au fost implicati toți cei patru. Scenele violente au dus la împingerea băncilor și a scaunelor, culminând cu căderea pe podea a celor implicați.

Directorul liceului a inițiat imediat o anchetă internă, iar Inspectoratul Școlar Județean Bacău a demarat o cercetare prealabilă, monitorizând îndeaproape cazul.

Autoritățile educaționale au subliniat gravitatea situației și necesitatea unei rezolvări rapide și echitabile a acestui incident, pentru asigurarea unui mediu educațional sigur și respectuos pentru toți elevii și cadrele didactice implicate.

CLIPUL VIDEO POATE FI URMĂRIT AICI

Publicitate