Într-o școală nimeni nu a obținut media 5 la Evaluarea Națională, iar un elev a luat doar 1.10!

Situație dezastruasă în Argeș la Evaluarea Națională 2023. La o școală din Ștefănești, Argeș, niciunul dintre elevii care au dat Evaluarea Națională nu a obținut și medie de trecere, scrie Antena 3.

Dintre cei șapte elevi înscriși, patru au lipsit, iar ceilalți trei care au susținut totuși examenul, nu au reușit să ia nici 5. Cea mai mică medie a fost 2.90 și cea mai mare 4.10.

Publicitate

Și la alte școli sunt situații în care au promovat puțini elevi. Cea mai mică medie din Argeș este 1,10.

Rezultatele la Evaluare Națională 2023 au fost publicate, miercuri, pe site-ul oficial al Ministerului Educației la secțiunea rezultate și la afișierele școlilor în care s-a dat examenul. Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652.

În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022).

23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) și egal cu cel din anul 2020 (23,8%).

429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

La proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi – 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% – 2021, 85,9% – 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10 (zece).

Publicitate