Ion Asaftei, șeful ALDE Neamț, demis de Tăriceanu

După scorul rușinos pe care ALDE l-a obținut la nivel național, președintele Călin Popescu Tăriceanu a demis conducerile mai multor filiale, printre care și cea de la Neamț.

Ion Asaftei, președintele ALDE Neamț a fost demis de la conducerea filialei, iar Biroul de conducere județean a fost dizolvat.

Publicitate

La Neamț, ALDE a obținut un rușinos 3,64%, clasându-se sub scorul național. Deși formațiunea politică are vicepreședinte de CJ, primari, consilieri județeni și municipali, scorul a fost sub așteptări.

În perioda următoare vor exista alegeri intrene în ALDE, dar nu vă gândiți că se vor produce mari schimbări în rândul organizației. Probabil va fi ”aceeași Mărie cu altă pălărie”, adică, tot Ion Asaftei vârf de lance și cam aceiași membri în biroul politic de conducere al filialei, deși Tăriceanu le-a transmis acestora să lase locul altora care sunt dispuși să se implice mai mult.

Cea mai importantă decizie este cea referitoare la conducerile filialelor care au avut slabe performanţe la alegerile pentru Parlamentul European. Toate filialele care au obţinut sub 5% la alegerile pentru Parlamentul European au fost dizolvate – birourile teritoriale – şi s-a dat termen de o săptămână preşedinţilor de filiale să vină cu noi propuneri.

Prin urmare, cei care nu s-au implicat în campania electorală, cei care au făcut un fel de non combat, aş spune, fie că este vorba de consilieri judeţeni, de vicepreşedinţi de CJ, primari, viceprimari, consilieri locali, vor trebui să lase locul altora care sunt dispuşi să se implice în efortul pentru următoarele alegeri. Avem trei runde de alegeri foarte importante”, a declarat Tăriceanu, citat evz.ro.

Publicitate