Italia prelungește măsura carantinării pentru cetățenii care vin din România

Ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, a anunțat în urmă cu câteva minute pe pagina de Facebook că măsura carantinării persoanelor care sosesc din România și Bulgaria se prelungește și după data de 31 iulie.

Am semnat ordinul care confirmă măsura de carantină de 14 zile pentru cei care au fost în România și Bulgaria, așa cum era deja prevăzută pentru toate țările din afara UE și non-Schengen.

Publicitate

În același ordin, Algeria este eliminată de pe lista țărilor din afara UE care, cu o dispoziție de carantină, au posibilitatea de a accesa Italia fără motive dovedite de urgență.” – a scris ministrul în textul publicat pe rețeaua socială.

Publicitate