La o zi după ce a ajuns în UK, un român a fost prins la furat din magazin!

La doar o zi după ce ajunsese în UK, Leonard-Valter Tudor, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost prins într-un supermarket TK Maxx din Nothingham în timp ce încerca să evite detectoarele de produse aflate la casa de marcat.

În geanta pe care o avea cu el, agenții de pază au descoperit mai multe produse subtilizate, în valoare de 508 lire sterline, pe care încerca să le scoată din magazin învelite într-o folie de aluminiu.

Publicitate

Românul a fost arestat și trimis în fața instanței, în timp ce un complice a reușit să fugă de la fața locului.

Cu ajutorul unui interpret, procurorii au reușit să obțină de la Leonard-Valter Tudor recunoașterea faptei sale. În timpul interogatoriului el a mai spus că sosise în Marea Britanie doar în urmă cu o zi și că intenționa să-și găsească un loc de muncă în Doncaster.

De asemenea, el a declarat că a fost abordat în Nothingham de un conațional, pe care nu-l cunoaște, care i-a propus să facă niște bani ușor, subtilizând produse din magazin.

Instanța la condamnat la 16 săptămâni de recluziune, într-un centru destinat infractorilor juvenili.

Sentința a ținut cont de ”bunele intenții” ale acuzatului, care, conform avocatului său ”devenit tată, în urmă cu două săptămâni, neavând venituri, nu a putut rezista tentației banilor oferiți în schimbul faptei sale, comisă din necesitate”.

Conform metro.co.uk, după ce va fi eliberat, românul intenționează să rămână în Marea Britanie și să-și caute un loc de muncă în South Yorkshire, care să asigure un viitor familiei sale.

sursa: 3dots.ro

Publicitate