La Piatra-Neamț a ”răsărit” un semafor pe un loc de parcare al persoanelor cu dizabilități! (VIDEO)

În ultima vreme, municipiul Piatra-Neamț a ajuns să fie poligonul de experimente al administrației locale, ultima ”reușită” fiind amplasarea unui semafor (din cele 700) fix pe locul de parcare rezervat persoanelor cu dizabilități.

Publicitate

De câteva luni se lucrează la coridoarele de mobilitate urbană din oraș, care vor desființa o bandă de circulație și o vor transforma într-una destinată doar transportului în comun.

Orașul este un adevărat șantier, doar că lucrurile se desfășoară haotic. Pe unde s-au făcut săpături pentru schimbarea rețelelor de apă sau gaz, au rămas în urmă pământ amstecat cu bolovani, compactat, pe mijlocul străzii, șoferii trebuind să suporte asta până anul viitor.

S-au montat noile semafoare, unele din ele la câțiva centimetri distanță de cele actuale și care se află în funcție, obturând vizibilitatea participanților la trafic.

Un semafor de felul acesta a fost montat și în parcarea destinată persoanelor cu dizabilități de pe B-dul Decebal. Pe rețelele de socializare populația glumește și spune că cel care vrea să parcheze ar trebui să-și taie mașina în două ca să încapă.

Practic, acolo unde este montat semaforul nu vor mai exista locuri de parcare, dar și așa, până la jumătatea anului viitor, când se va lucra pe acest coridor de mobilitate urbană, persoanele cu dizabilități nu vor mai putea folosi locul de parcare pe care îl aveau rezervat.

 

@ana.maria.corduneanu♬ The Benny Hill Show – The Edwin Davids Jazz Band

Publicitate