Mai mulți liceeni au provocat haos la teatru: „Au mâncat șhaorme, au băut, au stat pe telefoane, au comentat cu voce tare”

O postare vehementă pe rețelele de socializare a unei bucureștence a declanșat o dezbatere intensă asupra comportamentului neadecvat al unui grup de liceeni la spectacolul „Titanic Vals” desfășurat duminică la Teatrul Național București.

Anca Letia-Ioan Găleșanu a relatat o scenă dezolantă în sala de spectacole, subliniind comportamentul deranjant al elevilor și lipsa intervenției eficiente a cadrelor didactice.

Potrivit postării devenite virală, liceeni însoțiți de profesoare au creat haos în timpul spectacolului, manifestându-se prin acte de indisciplină precum consumul de alimente și băuturi în timpul reprezentației, discuții la telefon, comentarii cu voce tare și lăsând în urmă o mizerie considerabilă.

Femeia a subliniat faptul că actorii au rămas profesioniști și plini de răbdare în ciuda comportamentului inadecvat al tinerilor.

„Părinții care și-au trimis copiii astăzi la TNB, la Titanic Vals, să nu mai dea banii pe bilete la teatru, că ii dau degeaba. Actorii au fost fantastici, plini de răbdare și le mulțumesc pentru înțelegere.

Copiii din sală au vorbit continuu, au plecat și s-au întors in timpul piesei de nenumărate ori, au aruncat sticlele de plastic pe jos, (stați liniștiți, că le-am strâns eu și le-am dus la gunoi), au plescăit, au mâncat (șaorme și chipsuri), au băut, au stat pe telefoane, au comentat cu voce tare… copii de liceu, fete cu unghii și gene de plastic, fardate violent.

Sala a fost plină de liceeni agramați însoțiți de profesoare care au încercat tot ce au știut să vă stăpânească odraslele. Telefoanele au sunat, au bipăit, au cântat… oribil.

Nu vă mai trimiteți copiii la teatru dacă ați uitat să ii educați in primii șapte ani. E mult prea târziu”,

Publicitate