Mamă pentru a 8-a oară: „Eu am ales această cale. Aceasta e viața mea!” (FOTO)

Cu exemple din viața sa postate pe Instagram, acolo unde o urmăresc aproape 100.000 de persoane, moldoveanca a reușit să devină extrem de îndrăgită în rândul mămicilor din Republica Moldova.

„Mom of 7” (n.r. – mamă de 7) se prezenta Marina Cârnaț pe contul său de socializare. Se pare însă că mămica va trebui să schimbe cifra, căci de curând a anunțat că este însărcinată pentru a 8-a oară, informează siteul demamici.ro.

Publicitate

Vestea a fost dată printr-un video emoționant în care Marina l-a prezentat pe soțul său și pe cei șapte copii. La finalul video-ului, frumoasa moldoveancă a anunțat că familia lor se va întregi cu încă un membru.

Mamă pentru a 8-a oară: „Eu am ales această cale. Aceasta e viața mea!”

„El e Teodor, prietenul meu cel mai bun, dragostea mea, jumătatea mea. De fapt e cea mai frumoasă persoană pe care am întâlnit-o în viața mea. Iar toți ei sunt rodul dragostei noastre (n.r. – își prezintă copiii). Și precum îi cunoașteți, sunt mulți și deosebiți, frumoși și buni.

Eu am ales această cale și nu aș schimba nimic. Aceasta e viața mea, oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, pentru care trăiesc și cu care râd. Eu nu mă mai prezint. Voi deja mă cunoașteți, dar ceea ce încă nu știți este că mai crește o inimioară în mine. Vă iubesc!”

Marina Cârnaț a ascuns sarcina și a făcut publică vestea cea mare abia după ce a trecut de primul trimestru de sarcină. Riscurile în primele 12-14 săptămâni sunt bine știute, iar Marina a vrut să fie sigură că totul decurge așa cum trebuie înainte de a spune tuturor că așteaptă cea de-a 8-a minune din viața lor.

Marina Cârnaț: „De ce am ascuns până acum sarcina? Poate pentru că am trecut de multe ori prin asta… poate pentru că îmi place ca oamenii din jur (inclusiv rudele cele mai apropiate) să observe sarcina vizual…

Totuși, cea mai vulnerabilă și nesigură perioadă este până la 12-14 săptămâni și e bine să fii foarte vigilentă (și vigilent – pentru soț). Totuși, fiecare decide pentru sine când e momentul că ar dori și alții să afle… ”

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Publicitate