Managerul de spital demis după moartea Alexandrei, a fost numit șef în altă instituție!

Călin Angel Iulian, fostul manager al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, care a fost demis în urma scandalului legat de moartea Alexandrei, o tânără de 25 de ani care a venit la maternitate cu dureri și sângerări și nu a primit îngrijire medicală adecvată, a revenit într-o funcție de conducere.

El a fost numit director executiv adjunct la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, post pe care-l ocupă din 2018 și din care s-a suspendat înainte de a fi numit manager la Spitalul „Mavromati”.

Publicitate

Anca Apăvaloaie, directorul executiv al AJOFM Botoșani, a confirmat că, începând cu data de 7 septembrie, Iulian Angel Călin a solicitat ridicarea suspendării și a revenit la muncă în această instituție. Până în momentul publicării știrii, fostul manager al Spitalului Județean „Mavromati” nu a răspuns solicitărilor pentru un punct de vedere cu privire la această decizie.

Decizia de a-l elibera din funcție pe Iulian Angel Călin la Spitalul Județean „Mavromati” a fost luată de Consiliul Județean Botoșani pe 23 august, la doar o lună după ce acesta a fost numit în funcție.

Cu toate acestea, numirea sa în această poziție a stârnit critici, deoarece el nu avea experiență în domeniul medical. În trecut, el a fost lăcătuș mecanic, apoi a urmat un curs de contabilitate și a absolvit facultatea de management la vârsta de 41 de ani.

Un caz similar s-a petrecut la Piatra-Neamț, de data aceasta liberalii au avut grijă de proprii activiști de partid.

După ce un patron de pompe funebre a fost pus manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, stârnind un adevărat scandal pe plan național, PNL-ul a avut grijă ca acesta să nu sufere prea mult după ce a fost demis din acea poziție.

Astfel, Marius Ghineț a fost luat sub aripa primarului liberal de Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, și instalat șef peste societatea primăriei care se ocupă cu asfaltări în municipiu. Ce mai contează că ești specialist în pompe funebre, dacă ai un partid în spate la care cotizezi, poți deveni manager se spital și mai apoi manager la asfaltări (vezi aici).

Publicitate