Mărturii cutremurătoare de la secția ATI arsă: „Cred că în sacul 5 este tata, acum desfigurat!

Mihaela Irima, psiholog de profesie, și-a pierdut tatăl în tragedia de la ATI Piatra-Neamț. Oricât de antrenați ar fi psihologii să facă față celor mai mari presiuni, în fața tragediei de la ATI, cei ce și-au pierdut oamenii dragi au clacat.

Mihaela Irimia care sâmbătă seara nu se uita la televizor și  știa că tatăl său este la etajul 3 al ATI din Piatra. Nu a fost anunțată că acesta a fost mutat la etajul 2.Bărbatul era de două zile la ATI. Într-un interviu pentru Aleph News, aceasta a povestit calvarul prin care trece, informează gandul.ro.

Publicitate

Femeia a stabilit că sacul negru numărul 5 din spitalul-torță ar putea fi tatăl ei. L-a identificat după particularități, însă nu este sută la sută sigură. Un om blând și pașnic, care toată viața și-a plătit conștiincios asigurările de sănătate, este acum desfigurat și are aparatura topită pe el.

Da, în contextul… nici eu nu m-am uitat la televizor… Deci tatăl meu la ora 18.30 era ok, înțelegeți? Adică era sedat ușor, era intubat, era conștient, ok pentru secția de ATI vreau să zic.

Era liniștit, nu era agitat, astea erau detaliile pe care eu le-am primit pe la 18.00, în jur de ora 18.00-18.30. E momentul în care prietena mea m-a sunat și mi-a zis: Mihaela, ce-i cu tata? Eu habar n-aveam că arde secția, ce să vă spun? Că nu eram cu televizorul deschis, înțelegeți?

După care eu am mers la spital, m-am învârtit, m-am sucit, am încercat, n-am reușit să aflu atunci nimic. După care am sunat și eu pe toată lumea pe care o cunosc și într-un final, într-un final am primit”, a declarat Mihaela Irima pentru Aleph News.

Ce să vă spun că m-am dus să-l identific pe tata și că i-am văzut pe toți și că i-a ars capul și că are sonda de intubație lipită de cateter… Adică în proporție de vreo 70-80% sunt sigură că e tata, am dat probe ADN, ce să vă spun, ce să vă spun?Din tot cei arși, 3 îi recunoaște familia și nu sunt probleme, restul sunt… n-ai cum să-ți dai seama”.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Publicitate