Mascații au descins într-o cunoscută zonă în care se vând cantități mari de fructe și legume!

Poliţiştii de la Serviciul „Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase”, din cadrul IPJ Galați au efectuat cinci percheziţii domiciliare în comuna Matca, într-un dosar penal în care se fac cercetări „pentru trafic de produse sau substanţe toxice, utilizarea oricăror produse de protecţia plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării şi neluarea măsurilor de eliminare a substanţelor periculoase care au devenit deşeuri”.

Publicitate

Matca din Galaţi este cel mai mare bazin legumicol din ţară, cu peste 4.000 de producători, 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare cu culturi în câmp.

Polițiștii au mai confiscat și 8 kg de insecticid „praf” clasificat ca fiind „foarte toxic”, precum și 13,5 litri de insecticid lichid, clasificat ca fiind „toxic”.

La pecheziții au participat criminalişti şi „mascații” din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au fost efectuate la sediile a două societăți comerciale și la trei legumicultori cu vârste de 34, 36 şi 63 de ani, acuzați de utilizarea la culturile de legume a unor substanțe toxice expirate și a unor substanțe neautorizate în România.

Cu ocazia perchezitiilor, polițiștii de la „Explozivi și Substanțe Toxice” au  găsit o cantitate de 350 de litri de produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care nu a fost luat măsura neutralizării.

De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 1.352 de litri şi 400 de kg de produse pentru protecţia plantelor, provenind din diferite state ale Uniunii Europene, neautorizate pentru piaţa din România. Atât „soluțiile”, cât și „prafurile” aveau termenul de valabilitate expirat.

sursa: 24iasi.ro

Publicitate