Ministrul ucrainean de Externe acuză soldații ruși că au comis violuri în orașele ocupate în Ucraina

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat vineri că soldații ruși au comis violuri în orașe ucrainene, relatează Reuters conform g4media.ro.

Publicitate

Kuleba nu a oferit nicio dovadă pentru afirmația sa. Reuters nu a putut verifica independent afirmația.

„Când bombele cad asupra orașelor voastre, când soldații violează femei în orașele ocupate – și avem numeroase cazuri de viol, din păcate – este greu, desigur, să vorbim despre eficiența dreptului internațional”, a afirmat Kuleba la un eveniment la Chatham House din Londra.

„Dar acesta este singurul instrument de civilizație care ne este disponibil pentru a ne asigura că în cele din urmă toți cei care au făcut posibil acest război vor fi aduși în fața justiției”, a mai spus ministrul ucrainean de Externe.

Dacă se confirmă, acest lucru ne aduce aminte de violurile comise de militarii Armatei Roșii în rândurile populației civile în timpul ofensivei împotriva Germaniei naziste din 1944-1945 și în perioada imediat următoare câștigării războiului, notează veridica.ro.

Istoricul britanic Tony Judt, în monumentala sa lucrare Postwar. A History of Europe Since 1945, a scris că în Viena, la trei săptămâni de la intrarea Armatei Roșii în oraș, medicii au raportat aproximativ 87.000 de cazuri de viol.

Potrivit lui Judt „[un] număr ceva mai mare de femei din Berlin au fost violate în timpul înaintării sovietice în oraș, cele mai multe în intervalul 2 – 7 mai”, iar la acestea  se adaugă „nenumăratele cazuri de agresiune asupra femeilor din satele și orașele aflate în calea forțelor sovietice în marș în Germania sau spre Germania, prin Austria și vestul Poloniei”.

În total, în zona de ocupație sovietică a Germaniei, Judt a susținut că în 1945 și 1946 s-au născut „între 150.000 și 200.000 de ‘copii ruși’”, și asta „fără a mai menționa nenumăratele avorturi” sau cazurile de viol care nu s-au soldat cu o sarcină.

Judt nu precizează câți dintre acești ‘copii ruși’ au fost concepuți în urma violului, deși e de presupus că e vorba de marea majoritate.

Publicitate