Monștri de părinți: şi-au înfometat, bătut şi violat proprii copiii! Ce pedeapsă merită?

Fapte de coşmar au fost descoperite într-o familie din comuna Dumbrava Roşie, județul Neamț, după ce băiatul cel mai mare a fugit de acasă, nemaisuportând ororile la care era supus, informează Mesagerulneamt.ro.

La audiere, copilul, care urmează să împlinească 14 ani, a spus că a fost bătut şi înfometat, violat de mama lui şi supus mai multor „corecţii” de către ambii „părinţi”.

Publicitate

„La data de 13 aprilie 2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie Piatra-Neamţ au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, o femeie în vârstă de 39 de ani, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, viol în formă continuată şi agresiune şi agresiune sexuală în formă continuată şi faţă de concubinul acesteia, în vârstă de 47 de ani, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi agresiune sexuală în formă continuată”, a declarat procurorul Mugurel Darie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ.

Băiatul de 14 ani a fugit de mai multe ori de acasă până acum, mai cu seamă pe parcursul acestui an. Poliţiştii l-au găsit de fiecare dată în acelaşi loc, la un prieten de vârsta lui, de prin vecini. Probabil nici lui nu i-a povestit prea multe din suferinţele lui.

După ce l-au găsit, poliţiştii au fost mai insistenţi şi l-au determinat să vorbească. Şi aşa s-a descoperit ororile dintr-o familie aparent normală, care avea, teoretic, de crescut, educat şi format 3 copii. Faptic, băiatul cel mai mare este deja îngrozitor de traumatizat şi e dificil de spus acum în ce măsură va reuşi să-şi şteargă din minte trecutul, chiar cu consiliere de lungă durată.

La rândul ei, fetiţa, care a fost agresată sexual de ambii „părinţi”, are de depăşit traume severe. Singurul cu şanse reale şi rapide de recuperare este copilul de 3 ani. În cazul lui, fratele mai mare a fugit la timp de acasă, mai precizează sursa citată.

Ambii adulţi au fost reţinuţi de poliţişti şi prezentaţi instanţei, care a decis arestarea acestora pentru o perioadă de 30 zile.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Publicitate