Neamț: Imaginea dezolantă a CUBURILOR din intersecțiile orașului Piatra-Neamț

Intersecția din zona Spitalului Județean din Piatra-Neamț are o priveliște dezolantă și asta din cauza unei afaceri care acum, ”atârnă”.

Este vorba de celebrele cuburi care au purtat mesaje electorale în anii de glorile ai lui Gheorghe Ștefan și ai PDL-ului, iar azum zac la propriu, culcate la pământ.

Publicitate

Aceste cuburi pot fi întâlnite în mai multe zone centrale ale orașului, la intersecția de la Spital, de la Casa de Cultură, la Pietricica ori la ”Aurora”, și apartin unei societăți comerciale care a cumpărat ori concesionat de la primărie, terenul respectiv.

Dacă există o lege care specifică faptul că pentru construcții lăsate în paragină se dau amenzi ori se dublează impozitul, cred că și pentru astfel de ”afaceri” ar trebui intervenit.

Oricum scuarul din intersecția de la Spital arată jalnic, cu acel mastodont din fier culcat la pâmănt și plin de rugină, alături de iarba care crește printre pavelele trotuarului.

Să mai amintim că în umă cu ceva timp, câțiva băieți ”inteligenți” au dat cu diluant și apoi au vopsit cubul de la Casa de Cultură direct peste iarba verde de dedesubt, arzând-o în acest fel?

 

Publicitate