”Ni s-a spus dinainte de proces că-i vom executa. În 1989 a fost lovitură de stat sprijinită de URSS“

La 32 de ani după Revoluția din 1989, soldată cu răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, ofițerul care l-a executat pe acesta a afirmat că în România  a fost o lovitură de stat susținută din exterior de Uniunea Sovietică.

Colonelul în rezervă Ionel Boeru (pe atunci căpitan) spune că primise ordin expres de la generalul Victor Atanasie Stănculescu, comandantul Armatei, să-i împuște pe dictator și pe soția sa în sală, indiferent câte victime colaterale ar fi fost, dacă se încerca salvarea celor doi. Ofițerul a povestit cum a trăit evenimentele din decembrie 1989 marți seara, la Antena 3, informează ziaristii.com.

Publicitate

Căpitanul Ion Boeru și alți 7 parașutiști au fost cei care au primit misiunea să meargă la Târgoviște. În ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, Boeru și alți doi oameni de-ai săi au constituit plutonul de execuție care i-a mitraliat pe ceaușești, executând tragere de la șold cu arme automate.

Acesta spune că în 1989 a fost în România o lovitură de stat organizată din interior, cu implicarea directă a Uniunii Sovietice, atât prin trupe speciale trimise în țară – așa-zișii teroriști – cât și prin agenții săi, inclusiv Ion Iliescu.

Principalele mărturii ale colonelului Ionel Boeru, ofițerul care l-a împușcat pe Ceaușescu pe 25 decembrie 1989:

„Pe data de 22 decembrie, luptătorii au plecat în oraş, în Bucureşti, în Capitală, să apere televiziunea, Comitetul Central, hotel Bucureşti şi alte obiective. Menționez, unitatea de la Boteni, în perioada 16-22, nu a primit nicio misiune în afara cazărmii.

Pe data de 25 dimineața au fost adunate cadrele care mai erau în unitate. Am fost adunați la ora 9.00 dimineaţa şi comandantul unității a spus că pentru o misiune de grad 0 are nevoie de 8 voluntari.

Am aflat de misiune când am ajuns în cazarma de la Târgoviște. Acolo am aflat care era ţinta. Nouă ni s-a spus că este o misiune în Bucureşti, iar la adunarea pe care am avut-o cu generalul Stănculescu, în spatele stadionului Steaua, ni s-a spus că urmează să participăm la judecarea unor teroriști.

Eu personal m-am oferit voluntar pentru că, pe data de 23 decembrie, la televiziune, au fost împuscați mortal 8 militari, din care unul îmi era foarte bun prieten şi simțeam nevoia să ies din cazarmă.

Am mers pe stadionul de antrenament şi acolo ne-am întâlnit cu generalul Stănculescu, care a venit cu două maşini, cu completul de judecată, şi de acolo am plecat la Târgoviște.

Până să ajungem acolo a fost o problemă în elicopter care trebuie spusă. Colegul care mă ținea de centură mi-a spus că Măgureanu (viitorul șef al SRI – n. red.) avea pistol asupra lui!

La Târgoviște am aterizat în dispozitivul de luptă al bateriei de artilerie care se afla acolo. Am fost adunați toţi şi, înainte de a ni se da misiunile, am fost anunţaţi că suntem acolo pentru a sigura siguranţa procesului soților Ceaușescu.

Din cei 8 militari, doar eu şi încă doi subofițeri am făcut parte din plutonul de execuție. Am fost anunţaţi de generalul Stănculescu că are nevoie de trei oameni foarte buni cu care să formeze acest pluton de execuție.

Când a spus treaba asta, «cei mai buni», s-a uitat în ochii mei şi am înţeles că e clar că trebuie să fiu şi eu, la care cei doi din spate s-au oferit şi ei. Ni s-a spus de execuție după ce s-a ales locul. A fost înainte de proces.

Procesul a fost o formă de a justifica execuția de după. Tot acolo ni s-a spus cum se va face execuția: se va trage de la șold, un încărcător plin, foc automat. M-a şocat pentru că noi la vremea respectivă nu executam trageri de la șold.

Apoi ni s-a spus să-i luăm din transportor, eu nu știam că sunt acolo. Trebuia să îi iau pe rând, să îi duc la vizita medicală, după care să îi duc în sala unde avea loc judecata. Ultimul ordin pe care l-am primit este că voi asista la proces şi voi asigura siguranţa în încăpere.

În caz că se va încerca eliberarea acestora sau altceva de genul, să-i execut, să îi împușc, indiferent de victimele colaterale.

Cei tineri nu știu nimic. Cei care s-au uitat atunci la televizor au văzut filmul și atât. Acel film a fost prezentat și el cum a fost prezentat. Realitatea e că în decembrie 1989 revoluția a început cu lovitura de stat prin care a fost dat jos Ceaușescu, judecat și executat conform sentinței.

Da, a fost o lovitură de stat, pentru că orice revoluție începe cu o lovitură de stat. Fără dubiu.

Lovitura, după mine, a fost dată din interior, sprijiniți din exterior. Sprijinul cel mai mare cred că a fost din Uniunea Sovietică. Inclusiv servicii secrete, inclusiv «turiști» care erau, de fapt, agenți și bineînțeles trebuie să spunem că Ion Iliescu a fost în Rusia, a studiat acolo. Și domnia sa sigur a avut ceva…“

Publicitate