Numerologia ”altfel” – o analiză mai profundă. Cifrele destinului de la 24 la 29

În județul Neamț se află unul din cei mai preocupați oameni de studiul numerologiei, al tainelor tarotului, reflexoterapiei, astronomiei, radiesteziei, a medicinii naturiste și, în general, a lucrurilor și fenomenelor paranormale.

Ioan Bujor are 67 de ani, este originar din Vatra Dornei, iar de 13 ani a venit în zona Târgu Neamț pentru a-și găsit liniștea pe care o căuta de mult.

Publicitate

În cadrul mai multor episoade, vom prezenta scrierile domnului Bujor care în final vor face obiectul unei cărți care va fi publicată, având ca subiect – ”Numerologia altfel”. Astăzi continuăm cu cifrele de la 24 la 29.

Cifra 24

Aceasta cifra primita ca predestinare este la fel de valoroasa ca si cifra 23 numai ca aceasta cifra 24 demasca mai mult relatia Suflet – Mecanica Cereasca, stiinta de a interpreta si utiliza elementul Cosmic, miscarea, deplavarea energiilor si corectitudinea, perfectiunea  mecanicii Ceresti, parca a zis careva Epur si Move, aceasta remarca este valabila pentru Astrologi si Biserica, ori si unii si altii sint prea vaduviti de inteligenta/ gena de tip Atlantida.

Un exemplu imi voi permite sa spun despre Patriarhul Romaniei: are cifra de pre destinare 129. Unde putem sa luam cifra 100 = doua Suflete + 29 unde mai avem o cifra de 0 = Suflet = Deci : 3 Suflete,  dar a se intelege, nu este calul cu 3 inimi ci entitatea cu 360 ori 3= 1080 unde cifra 1 este actiunea, uniforma,  iar zerourile cantitatea de energie primita de la Univers.

Mai pe Romaneste nimeni nu ajunge unde vrea, ci unde este predestinat / si mai departe cifra 9 de la 29 care  exprima maximul de desteptaciune la care poate sa ajunga un om ca dar Universal.

Boli : cele cauzate de uzura energiilor si a abuzului de orice fel , inclusiv de factorul putere.

Cifra 24 este o cifra aproape perfecta daca nu existau in Viata entitati, traume ale trecutului, mai mult si mai putin , in functie de prezenta lui 22 , de aceea prezinta schimbarea primitiva, adica ”pedeapsa” ca Viata a inceput.

Un alt sens ,de multe ori ascuns noua, acest fenomen al succesului dar, de fapt, multi se vor aseza la locul lor.

Cifra 25

Aceasta cifra primita in dar ca predestinare demasca Inteligenta folosita pentru a avea o relatie noi, Oamenii cu Tatal Nostru ,Soarele. Este cifra ce ne Constientizeaza de relatiunile bune Tata – copii, Oameni, si tot ce este Viata, si, in mod mai special,  relatia constienta, inteligenta, ca suntem fiii Soarelui si ca rezultat al Supei Chimice care a produs tot ceea ce insa Oamenii, Mama Geia ( Pamantul ) si Tatal creator- maretul Soare.

Aceasta cifra demasca energia Solara ce  mentine Viata pe Pamant,  este caldura,  tot ce emite caldura atat de necesara Vietii dar si prieteniile, iubirile si focul lor ce uneori intretin o relatie  iar alteori distrug relatiile, notiunea de baza, caldura Mamei acasa.

Intretinerea si dezvoltarea prieteniilor, intretinerea si dezvoltarea averilor,  sporirea aurului. Sunt planuri de capatii ale predestinarii acestei cifre.

Boli: cele create de focul si pasiunea acestor activitati . dinsfunctii ale ficatului , disfunctii ale glandelor cu secretie interna .Acestea sunt o parte din ce anume demasca aceasta cifra.

Cifra 25 demasca stiinta cifrei, religiei si implicatia ei ca atare, adica de esti credincios, religios, esti bun iar de esti rau esti amenintat de iad. Prin aceasta afirmatie nu facem referire la realitate ci doar la scopul unora de a folosi aceasta metafora de a ne stapani si de a ne conduce.

Ca profesie: toti medicii cu pregatire complexa. Este cifra cunoasterii despre Cosmos , despre Tatal Soarele si Mama Geia Pamant. Ce rol are  luna si cum a aparut ea?  Mai prezinta femeia medic, femeia afacerist, antreprenor.

Cifra 26

Aceasta cifra primita in dar ca predestinare ne obliga la o mai mare atentie cu cele Lumesti, stinta formarii Familiei, ale bunurilor materiale de tot felul.

Casatoria dar si despartirea chiar si de propria tara, inclusiv  prin tradare, ori presecutat politic. Aceasta cifra demasca Stinta de a mentine pacea mondiala /Diplomatia, Sporturile ca ambasadori perfecti.

Schimburile culturale, deci Oameni de cultura, cu aceasta predestinare a cifrei 26. Maestru in tot ceea ce este frumos dar si gustos. Acei Temerari ce merg din tara in tara ducand cu ei informatii despre tara din care provin, Temerari, mai ales cei ce urca muntii imposibili ori alearga pana seaca apa.

Apoi energia Sufletelor ce compun o familie ori o tara ori o aglomeratie de vietuitoare, toate cu un tel comun de comunicare cu Universul , continuand armonios sa se manifeste, sa se arate ca exista si ca vor exista.

Ca boli: cele produse de alcool, de mancaruri nesanatoase. boli digestive , toximfectie alimentara , Alergie alimentara .

Aceasta cifra exprima stiinta utilizarii ispitei sau ispita de a crede ca stapanesti stiinta. Dictatorii, Sarlatanii, Spionii, Garda de corp, Politistii  Planificatorii.

Cifra 27

Aceasta cifra primita in dar ca predestinare demasca ca acel Suflet intrupat in Om , in cazul nostru,  are misiunea de a nu mai repeta greselile ancestrale, caci, de nu – si va intelege menirea, va trece prin cele mai cumplite trairi, de la criminalul in serie la puscariasul celor mai grele temnite si la bolile locomotorii prin distrugerea coloanei.

Aceasta cifra ne arata ca trebuie sa apelam la o educatie solida sanatoasa si la autocombaterea  instinctelor primare,  caci noi cei  ce avem aceasta cifra ca predestinare,  nu suntem inzestrati cu gena de tip Atlantic.

Ceea ce inseamna ca suntem cumva cu un grad mare de deficiente ce pot fi inlaturate prin metoda supunere si educatie permanenta, vigilenta de a nu avea ca anturaje de tip gasca de cartier ( cu alcool , droguri etc ), ori acele tabere speciale de formare a trupelor distrugatoare in interesul  unor ticalosi, in slujba viciilor si a terorismului.

Aceasta cifra mai demasca interesele meschine si distrugatoare ale  Kiul ui ( Q ) Universal.

Cifra 27: Stiinta victoriei, utilizatorul adevarului si a crezului sau , a sperantei. Ca profesie: tacticienii ce folosesc stiinta cu ajutorul caruia obtin Victoria pe un anumit episod al Vietii ( razboiul).

Investitorul intelligent pe termen lung si foarte lung. Acel ceva ca si programare Universala numita evolutie si care duce la evolutie , sociologi, predicatori de informatii stintifice. Toti cei ce cred in izbavirea de apoi. Stiinta victoriei = supunere neconditionata. Atentie la cifra 27!

Cifra 28

Aceasta cifra primita ca predstinare demasca pe acele persoane ce nu-si fac meseria cu vocatie, deci nu si–au inteles menirea,  si atunci sa nu ne miram cum intelegem noi sa ne exprimam in Viata.

Ca Oameni, cei ce ajung in domeniul juridic, care vor fi Lenesi si coruptibili ori, si mai rau, vor da verdicte complet criminale.

La fel de bine acei ( acea parte ) din Politie, unde vedem cele mai Antiumane exprimari, sau, ca medic , acei medici care pun diagnosticuri gresite, ori, si mai rau, prescriptia  medicamentelor cu orice pret si in mod gresit, care, de fapt,  devine otrava pe post de medicament salvator

28 = inteligenta, dreptate, echilibrul, dar cei ce nu vor intelege adevarata menire va orbita toata Viata pe orbita cifrei 8, deci se vor roti pe aceasta orbita total inchisa pentru ei, nevazand nici o iesire,  motivul fiind ca nu si – au facut temele.

Tot ce am scris la cifra 28 este valabil pentru toata rasa Umana / Neumana motivele , cauzele, sunt in noi dar si efectele cauzei , asa ca trebuie sa avem grija , sunt mai multe de scris pe viitor.

Aceasta cifra exprima stiinta dreptatii si echilibrul in utilizarea stiintei drepte.Ceea ce ”Einstein” nu prea a facut, ori nu a stiut ce face? Reprezinta judecatoria, judecata suprema atat Umana cat si Cosmica.

Dreptatea stiintei este atunci cand medicii o folosesc impotriva nedreptatii create de boli, a fi echilibrat in tot si in toate pentru a trai in echilibru cu Universul. Oamenii cu putere de decizie care prin echilibrul puterii sale pot sa impiedice sa inceapa reactia in lant al raului. De la foarte mic la foarte mare. A nu–ti face dreptate singur este o stiinta a echilibrului .

Ca boli: Boli profesionale, boli prin solicitare in urma profesarii,  mai reprezinta si incapatanarea . De asemenea, si medicatia incorecta unde intalnim o inteligenta cum ar fi virusii, bacteriile, iar poluarea ca rezultat al inteligentei Umane dar cu rautate.

Cifra 29

Aceasta cifra primita in dar de la Univers cu predestinare demasca stiinta utilizarii mintii sanatoase ori nu. Aceasta cifra mai demasca capacitatea Omului de a se folosi de arta comunicarii.

Ca la toate celelalte cifre exprimate au si partea Negativa si atunci , aici,  vom regasi nebunii Lumii cu toate perversiunile pe care cred ca le banuiti . Acesti Oameni ce au aceste cifre la predestinare pot fi chiar cei mai extremisti ( ori prea destepti ori prea periculosi ), teroristii In planul de deseu Cosmic.

De aceea aceasta cifra ne oblige ca predestinare sa practicam doar binele caci avem exemplul tot Universul si Mama Geia.

Cifra 29 exprima stiinta intelepciunii inteligente productive in sensul evolutiei ce se exprima prin bine si foarte bine , caci exista si intelepciune naiva.

“Intelepciune este sa taci, sa nu auzi, sa nu iei atitudine (intelepciunea care este bazata pe stiinta ce duce la actiuni inteligente).

Inteligenta nu face referire doar la ce se descarca , se invarte,se gindeste doar la binele lui, caci exista si acea interpretare Negativa, urata. Toti cei care lucreaza cu mintea: inteleptii, ganditorii, creatorii si producatorii de sanitate ,hrana, apa, aer, de calitate, toate de la Natura pana la nave Cosmice, cele ce dau Nastere Vietii (femela).

*va urma..

Publicitate