O chelneriţă a fost arestată pentru că a servit o cafea rece şi ”îngrozitoare” unui poliţist spaniol

Cei care pregătesc băuturile pe bază de cafea trebuie să fie foarte atenți atunci când le prepară pentru polițiști deoarece ar putea ajunge după gratii.

Aceasta a fost hotărârea unei instanțe de lângă Pamplona, ​​nordul Spaniei, după ce o chelneriță i-a servit unui polițist o cafea extrem de rece şi îngrozitoare la gust. Ca atare, femeia a fost arestată. Comportamentul ofițerului de poliţie a fost unul legal, a decis instanța din regiunea Navarra.

Publicitate

Ofițerul și chelnerița fără nume au intrat într-o ceartă uriașă, după ce omul legii a scuipat băutura îngheţată cu care a fost servit, în fața martorilor uimiți de la benzinăria din Pamplona, în iulie 2019. Poliţistul i-a cerut femeii să meargă afară, unde au continuat scandalul.

Când ea i-a răspuns pe un ton mai supărat, instanța a aflat că el a decis că femeia riscă să tulbure liniştea şi ordinea publică și a decis să o aresteze. Arestarea absurdă nu poate fi ”în niciun caz considerată nerespectuoasă”, iar comportamentul femeii în afara restaurantului a fost cu siguranță unul neascultător, a constatat instanța, notează Daily Star.

Poliţistul a fost inițial suspendat timp de șase luni pentru acţiunea ”împotriva libertății individuale”, dar instanța a anulat hotărârea.

Publicitate