O clinică medicală a fost prinsă în timp ce fura curent electric din rețea!

Pagube de aproximativ o sută de mii de euro, percheziții și dosare penale. O clinică medicală e acuzată că a furat curent, la propriu, în sediul unde sunt cabinete medicale, piscine, restaurant şi chiar un hotel, timp de aproape 2 ani.

În aceeași situație se află și o firmă de construcții din Galați, notează observatornews.ro.

Publicitate

După ce a primit sesizări, poliţia a făcut percheziţii la o clinica medicală și o firmă de construcții din Galați, iar acolo au găsit branşamente ilegale. Reprezentanţii clinicii nu au vrut să vorbească.

Ne daţi dumneavoastră o declaraţie? Sau cu doamna manager. Cred că este cel mai ok având în vedere că de asta am şi venit să vorbim…

Ok, vă rog să aşteptaţi şi revin cu un răspuns. E ok? După doar 1 minut, atitudinea reprezentaților clinicii medicale s-a  schimbat radical.

Noi am venit să vă cerem un punct de vedere oficial.

Nu dorim să declarăm nimic. Deci este proprietate privată, vă rog să nu intraţi.

Ok, de când era branşamentul aici făcut?

Adrian Obreja, reporter Obsevator: La acest panou electric situat chiar în stradă a fost făcut branşamentul ilegal, iar reprezentanţii clinicii refuză să ofere orice fel de detaliu. Aici vin zilnic zeci de oameni la tratament sau pentru consult medical.

Poliţiştii au deschis două dosare penale pentru furt şi folosire de branşamente ilegale după ce au descoperit că întreaga cantitate de energie consumată nu era contorizată.

Reprezentanții companiei de furnizare a energiei încearcă și ei să stabilească prejudiciul real. Contoarele vor fi analizate pentru a se vedea când au înregistrat consum ultima oară.

Electrica Galați: Pentru cazurile în discuție s-au întreprins măsurile prevăzute de lege. Având în vedere demersurile legale întreprinse de organele abilitate, nu putem face precizări suplimentare asupra aspectelor care fac obiectul acestor situații.

Conform unor informații neoficiale cele două societăți comerciale furau curent electric de aproximativ doi ani, iar prejudiciul se ridică la peste 100 de mii de euro.

Publicitate