O copilă de 14 ani a rămas gravidă după ce a fost violată de propriul tată!

La data de 26 noiembrie 2021, la ora 16.30, polițiștii din Rădăuți au primit o informație conform căreia o minoră este gravidă, după ce ar fi fost agresată sexual. Adolescenta în vârstă de 14 ani locuiește împreună cu părinții și cei trei frați minori.

Un psiholog a purtat discuții cu minora, ocazie cu care a aflat că, în perioada 2020 – 2021, aceasta a fost violată de tatăl său, Radu Mihai Acatincăi (45 de ani), la domiciliul lor din municipiul Rădăuți, informează glasulsucevei.ro.

Publicitate

Fata a fost consultată de medicii din cadrul Spitalului municipal Rădăuți, ocazie cu care s-a stabilit că aceasta este însărcinată în 22 de săptămâni. Minora a fost internată în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență Suceava.

Bestia Radu Mihai Acatincăi a fost audiat de către polițiști, care au decis reținerea lui pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Individul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

În cursul zilei de 27 noiembrie 2021, suspectul a fost prezentat Judecătoriei Rădăuți cu propunere de arestare preventivă, magistrații dispunând arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Publicitate