O doctoriță plânge un pacient mort de Covid: “Copilul lui de un an îl va cunoaște doar din poze”

O doctoriță din Tg. Jiu, care a pierdut un pacient după ce acesta se vindecase de Covid, a scris un mesaj cutremurător pe Facebook, în care îl plânge pe bărbatul care era tatăl a trei copii, cel mai mic dintre ei având doar un an.

Tatiana Grecu e medic primar la ATI la Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu și a fost afectată de decesul unui pacient în vârstă de 47 de ani, care a suferit de COVID-19. Bărbatul s-a luptat aproximativ o lună cu boala, dar a murit după ce testele de coronavirus îi ieșiseră negative, scrie libertatea.ro.

Publicitate

“Azi am avut o zi tristă! Era un om obișnuit, avea doar 47 de ani! Și trei copii, unul de 1 an, care îl va cunoaște pe tatăl său doar din poze!

A avut ghinionul să se infecteze cu acest virus parșiv și deși era un om puternic care a suferit și a luptat din toate puterile lui aproape o lună, nu a supraviețuit!

Am sperat și eu și asistentele mele în fiecare zi în care era ,,putin mai bine”, (așa ne spunea el), deși era vizibil că luptă pentru fiecare respirație, am sperat că împreună vom câștiga!

Ne mulțumea pentru fiecare lucru, ne mulțumea pentru fiecare zi în care făcea progrese și ne-am bucurat toată echipa când au ieșit testele negative! Am crezut că am învins! Bucuria însă a fost de scurtă durată…..! Acest virus parșiv deja făcuse ravagii!

Nu poți….nu se poate să nu-ți pese! Nu se poate să nu ne afecteze aceste morți, acești oameni a căror privire plină de chin, de speranță, de recunoștință ne urmăresc mult timp! Cu siguranță ochii acestui om de o bunătate ieșită din comun nu o sa-i uit curând!

Purtăm cu noi povara vieții lor, a ființelor dragi pe care le lasă în urmă, deși noi nu-i cunoastem și nu ii vom cunoaște vreodată! Azi, m-am simțit dureros de tristă!

Aveți grijă, protejati-vă, protejați persoanele pe care le iubiți! E un virus parșiv care nu ști când, cum, unde și de ce te lovește! Repet, e un război cu un inamic invizibil care nu are nici o regulă când își alege victimele!”, a scris medicul pe Facebook.

Publicitate